Tânăr român, premiat de Regina Marii Britanii

Cornel Micu, un tânăr cu rădăcini în comuna doljeană Ghidici, a fost premiat, duminică, de regina Regatului Unit al Marii Britanii, care i-a acordat medalia de aur ca urmare a faptului că a obţinut cele mai bune rezultate în perioada studiilor la KES Academy Sixth Form.

Cornel a spus că, de obicei, aceste rezultate sunt obţinute de englezi, notează gds.ro și edp24.co.uk.

El a reuşit să facă performanţă în cei doi ani de studiu adaptându-se din mers la un nou sistem educaţional, iniţial fiind format în Italia, iar engleza fiind cea de-a treia limbă pe care a învățat-o. Premierea a avut loc la Palatul Sandringham, reşedinţa de iarnă a familiei regale. Momentul a avut o încărcătură emoţională aparte.

Premierea lui Cornel Micu cu Medalia de Aur de către regina Elisabeta a II-a a fost anunțată de presa din Anglia încă de la începutul anului, tânărul din județul Dolj fiind prezentat ca un student ce a impresionat repede staff-ul de la KES Academy Sixth Form (Academia Regele Edward al VII-a) din King’s Lynn.

Cornel a studiat iniţial în Italia, până în clasa a X-a, iar apoi s-a mutat cu familia în Anglia, adaptându-se la un nou sistem educaţional. Are 20 de ani și acum locuiește la Londra. Citeşte articolul integral aici

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.