Tânăr fără permis de conducere şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a intrat într-un gard la Borşa

Tânăr fără permis de conducere şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a intrat într-un gard la Borşa

Ieri noapte, puţin după ora 24,00, Vasile F., de 23 ani, din Borşa, se afla la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, pe care-l conducea pe strada Libertăţii –DN 18 din localitate, cu direcţia de deplasare Borşa – Moisei. Conducătorul auto nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil umed, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu un gard, pe care l-a deteriorat. La faţa locului a fost dirijat imediat un echipaj de poliţie rutieră care a testat conducătorul auto cu aparatul etilotest. Valoarea indicată de aparatul omologat a fost de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge. La verificările efectuate de poliţişti s-a constatat că borşeanul nu posedă permis de conducere de nicio categorie. Tânărul nu a suferit vătămări corporale dar va suferi rigorile legii, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere în stare de ebrietate şi fără permis.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.