Sute de credinciosi au participat duminica la hramul bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din municipiul nostru. Cu aceasta ocazie P.S Sa Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului a sfintit altarul de vara, pictat de catre pictorii bisericesti Gabriela si Sabin Drinceanu.
Altarul de vara a fost realizat dupa un proiect al arhitectului Dorel Cordos si pictat de catre pictorii bisericesti Gabriela si Sabin Drinceanu, din Iasi. Ei au elaborat si au executat un program iconografic ce ii cuprinde pe majoritatea sfintilor cunoscuti in tara noastra, printre care si Sfintii Ierarhi Andrei Şaguna si Simion Stefan, Mitropolitii Transilvaniei.
Sfanta Liturghie de duminica a fost oficiata de un sobor de 25 de preoti si diaconi. Alaturi de sutele de credinciosi din Sighet, si din imprejurimi, la praznicul „Adormirii Maicii Domnului” a luat parte si viceprimarul Ovidiu Nemes insotit de familia sa. La slujba au fost prezenti si copii imbracati in portul traditional maramuresean veniti din Budesti.
Pentru buna desfasurare a evenimentului circulatia pe strada Dragos Voda a fost inchisa timp de aproximativ trei ore.
Stiri de actualitate:
CUM SĂ-ȚI MOBILEZI BAIA pentru un spațiu cât mai practic și estetic
VITAL: Agenția Tăuții Măgherăuș – Ploile din ultimele zile creează probleme în tratarea apei
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Lansare de carte – Când toate ți se dau pe deasupra. O perspectivă pentru tineri de succes, autor Dina Todoran
SALVAMONT: Operațiune complexă de salvare în Munții Maramureșului
ZILELE MISZTÓTFALUSI KIS MIKLÓS II în acest sfârșit de săptămână la Tăuții Măgherăuș
ZILELE CULTURALE MAGHIARE DIN SIGHETU MARMAȚIEI – Programul complet
BAIA MARE: Verificări ale polițiștilor în structuri de primire turistice
BAIA MARE: Salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână fără apă
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Arheologia Arhaicului – expoziție de pictură semnată de Ciprian Cosma
PINTÉR ZSOLT: Avansează construcția pistei de biciclete care va traversa Baia Mare pe toată lungimea ei
ISU MARAMUREȘ: A fost deschisă etapa interjudețeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență
VITAL: Întrerupere a furnizării apei potabile joi, 10 iulie în Recea, Satu Nou de Jos, Baia Sprie și Tăuții de Sus
BAIA SPRIE: Proiectul de dotare cu mobilier, echipamente digitale și materiale didactice a unităților de învățământ
VIDEO: Sfatul medicului pentru perioada de vară
FEREȘTI: Dosar penal pentru mai mulți tineri după o încăierare într-un local
AJOFM: Locuri de muncă disponibile în Maramureș
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Exponatul lunii – brățară din Depozitul de brățări de bronz descoperit la Vadu Izei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Am început lucrările de decolmatare a râului Săsar, pe tronsonul Podul Industriei și Podul Viilor
DN 18: Controale pentru combaterea vitezei excesive. S-au dat amenzi de peste 6.600 de lei
Sute de credinciosi au participat duminica la hramul bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din Sighetu Marmatiei

Lasa un raspuns