Primele nouă zile din luna martie sunt cunoscute şi drept „Babele". Potrivit legendelor, povestite de moşii şi de strămoşii noştri, primăvara vine la începutul lunii martie însoţită de o salbă de tradiţii şi obiceiuri.
Începutul lui martie aduce "Zilele babelor", adevărate vrăjitoare care, an de an, reuşesc să influenţeze starea vremii. Fiecare Babă are puteri magice nebănuite doar o singură zi. Tradiţiile spun că "Grupul" celor 9 Babe este condus de Baba Dochia. Odată cu venirea primăverii, chiar din prima zi, Baba Dochia îşi leapădă cele nouă cojoace cu care este îmbrăcată pe timpul iernii.
Cojoacele sunt luate, pe rând , de surorile Babei Dochia, numite corespunzător după zilele săptămânii: Lunica, Martica, Marcuriana, Joiţa, Viriţa, Sitiţa şi Domnica. Există tradiţia ca fiecare dintre noi să-şi aleagă o "Babă". Se spune că, aşa cum va fi vremea în ziua Babei noastre, tot aşa ne va merge tot anul.
Cum ne alegem Baba?
Dacă este vreme frumoasă şi însorită, atunci, acele persoane se pot bucura de un an prosper, nu vor avea probleme financiare, iar duşmanii nu vor avea puterea să le facă rău.
Când vremea este înnorată, friguroasă şi vântul bate cu putere la fereastra casei lor, cei care şi-au ales "Baba" se spune că vor avea parte de un an marcat de necazuri financiare şi sentimentale.
Există trei modalităţi de a ne alege Baba: prima este cea mai simplă: să ne alegem Baba la întâmplare; a doua variantă ţine seama de data de naştere: dacă eşti născut în ziua 15, atunci Baba ta este pe data de 6 ( 1+5=6 ), iar a treia variantă se referă la obiceiul de a alege două babe-una la începutul intervalului de 9 zile ( care corespunde următoarelor 6 luni), iar a doua babă se alege spre sfârşitul intervalului rezervat zilei Babelor.
În acest caz, persoana în cauză se orientează după principiul care anotimp îi poartă mai mult noroc şi când este bine să se lanseze în afaceri. Primele trei zile ale lunii martie se mai numesc astfel: baba de primăvară (pe 1 martie), baba de vară (pe 2 martie) şi baba de toamnă (pe 3 martie). Cum va fi timpul în aceste zile, aşa va fi vremea în anotimpul respectiv. Ziua de 9 martie ( a noua babă) se suprapune cu una dintre marile sărbători creştine: Cei 40 de Mucenici din Sevastia. În această zi, îşi sărbătoresc ziua de nume persoanele care au patroni spirituali în rândul sfinţilor din calendar.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SUPERSTIŢII: «Baba ta» îţi arată cum îţi va merge tot anul!

Lasa un raspuns