Sunt bani pentru măști și pentru dezinfectanți pentru unitățile școlare din Sighet, pentru prima lună de funcționare

Sunt bani pentru măști și pentru dezinfectanți pentru unitățile școlare din Sighet, pentru prima lună de funcționare, anunță autoritățile locale. O sumă splimentară de bani vine și de la Prefectura Maramureș, tot penntru școli pentru o funcționare optimă în condiții de pandemie.

La începutul anului școlar, autoritățile locale din Sighet au purtat discuții cu directorii unităților de învățământ din localitate privind necesarul fiecărei unități, pentru a putea funcționa în condiții optime.

La începutul școlii am avut o discuție cu toți directorii de școli despre fondurile necesare pentru acoperirea necesarului pentru începerea școlii. Bineînțeles că solicitările directorilor de școli nu pot fi onorate de Consiliul local, pentru că sumele sunt prea mari. Împreună cu doamna director economic am găsit surse de finanțare, este vorba despre suma de 200 000 de lei, pe care o vom aloca pentru începerea în siguranță a școlii. Această sumă trebuia să treacă prin Comisia de Buget-finanțe a Consiliului local. Am ajuns la un consens cu directorii de școli, că primăria va fi cea care va achiziționa măștile și dezinfectantul necesar pentru o lună de zile, în fiecare școală. Suma a fost repartizată onorabil, fiecărei școli, acea sumă de bani per elev”, spune Ildiko Bereș, viceprimarul municipiului Sighetu Marmației.

Majoritatea unităților școlare din Sighet funcționează pe scenariul galben. Având în vedere numărul crescut de noi cazuri de Covid-19, posibilitatea trecerii la un scenariu roșu, este luată în calcul, dacă cetățenii nu înțeleg să respecte recomandările autorităților.

”Singurul meu sfat este ca oamenii să respecte recomadările igienice. Să poarte mască, știu că este foarte greu, atâta pentru profesori, cât și pentru elevi,dar să încerce să o facă. Și să păstreze, pe cât posibil acea distanță. Fieare unitate, începând de la grădiniță și până la liceu trebuie să păstreze acel număr de maxim 12-15 elevi, cu distanță, cu respectarea timpilor de educație, cât este admis, dacă nu respectăm aceste condiții, vom avea mari probleme. La un copil îmbolnăvit, se suspendă cursurile la acea clasă, iar la trei elevi, se închide școala. Având în vedere numărul crescut de cazuri, să sperăm că va mai fi școală săptămâna viitoare”, spune Ildiko Bereș.

În condițiile unui scenariu roșu, pentru elevii care nu beneficiază în prezent de un mijloc de comunicare la distanță, vor exista probleme în continuarea cursurilor online, pentru că procedura de achiziționare a unui laptop prin programul guvernamental va întârzia mult.

”Conform Ordonanței de Guvern nr. 144, acele laptopuri pot fi achiziționate prin mai multe procedee.Deocamdată există un ghid de achiziționare a laptopurilor care este în consultare publică, În momentul în care după 15 octombrie, se va închide consultarea publică, va apărea probabil ghidul final, și atunci fiecare primărie va lua decizia împreună cu unitățile școlare, referitor de modul în care vor achiziționa acele laptopuri, laptopuri în valoare de 200 de euro, pentru fiecare elev”, spune viceprimarul Bereș Ildiko.

Viceprimarul anunță că înafară de acei 200 000 de lei alocați pentru măști și dezinfectanți, Primăria Sighet a mai primit o sumă de bani de la prefectură care va fi distribuită unităților școlare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.