Preşedinta Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, nominalizată vineri pentru portofoliul de ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în locul lui Sebastian Lăzăroiu, a declarat, vineri seara, la Alba Iulia, că a fost înştiinţată cu privire la nominalizarea sa pentru această funcţie în timp ce îşi pregătea bagajele pentru a participa la un seminar de partid.
Aşteptată de jurnalişti la sosirea sa la hotelul în care este cazată în Alba Iulia, Sulfina Barbu a spus că a primit vestea că va deveni ministru al Muncii în cursul zilei de vineri. "Pregăteam bagajele", a adăugat aceasta.
Noul ministru al Muncii, care urmează să depună luni jurământul de învestitură, a afirmat că va face mai multe declaraţii şi îşi va prezenta priorităţile după ce se va efectua şi predarea-primirea portofoliului.Sulfina Barbu a amintit însă de legea asistenţei sociale, ‘o lege extrem de importantă’, care este, a precizat noul ministru, în procedură parlamentară, la Senat şi care trebuie să fie aprobată într-un termen cât mai scurt.
‘Avem bugetul de asistenţă socială care trebuie pregătit, pentru că în toamna aceasta, să nu uităm că în Parlament şi legea bugetului de stat şi legea asigurărilor sociale trebuie să fie aprobate în limite corecte. Şi este absolut obligatoriu ca aceste cheltuieli să fie eficientizate, astfel încât fiecare român să fie convins că banii aceştia merg acolo unde oamenii au nevoie’, a declarat Sulfina Barbu.

Lasa un raspuns