Acțiuni de verificare a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare a inundațiilor din județ vor avea loc, în următoarea perioadă, în județul Maramureș. Tematica acțiunii a fost aprobată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Județul Maramureș deține 63,5 km de diguri și 10 baraje.
Prefectul Vasile Moldovan, președintele CJSU Maramureș, a precizat că acțiunea se va desfășura până la data de 30 noiembrie, urmând a fi verificate digurile de apărare împotriva inundațiilor, barajele și digurile de contur ale acumulărilor permanente mici, dar și lucrările de regularizare a cursurilor de apă. O atenție deosebită se va acorda sectoarelor de dig în apropierea cărora se exploatează material lemnos, prin menționarea cu prioritate dacă se circulă cu utilaje grele pe coronament, locul în care se traversează digul de către utilaje. În județ, revărsarea apelor a avut loc pe fondul unor precipitații abundente pe cursurile de apă necadastrate care nu au avut capacitate de transport, au arătat specialiștii SGA Maramureș. Acțiunea se va desfășura în prezența conducătorilor unităților teritoriale și a reprezentanților primăriilor sau a altor deținători care au în administrare lucrări cu rol de apărare împotriva inundațiilor. De asemenea, vor fi verificate stadiul integrării hărților de risc la inundații în planurile de urbanism și amenajarea teritoriului de interes județean și local. Constatările și măsurile stabilite pentru punerea în siguranță a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor și pentru constituirea unor stocuri de materiale și mijloace de apărare împotriva inundațiilor care să asigure intervenția operativă pe râurile interioare, vor fi consemnate într-un proces verbal, însușit de conducerea unităților deținătoare și vizat de prefectul Vasile Moldovan, în calitate de președinte al CJSU. În baza acestor procese, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va întocmi un raport de sinteză, însoțit de un plan de măsuri, care vor fi supuse aprobării președintelui Comitetului ministerial pentru situații de urgență, iar apoi va fi transmis în teritoriu pentru punere în aplicare.

Lasa un raspuns