STUDIU: Memoria mamelor care îngrijesc copii cu dizabilități poate avea de suferit

Mamele copiilor cu handicap ar putea deveni mai uituce odată cu înaintarea în vârstă decât alte mame, potrivit unui nou studiu care sugerează că stresul de a fi părintele unui copil cu dizabilități afectează memoria mamelor de-a lungul timpului, relatează Reuters.
Tații copiilor cu dizabilități nu diferă de tații copiilor fără handicap în ceea ce privește competențele de memorie pe măsură ce înaintează în vârstă. Și mamele care beneficiază de un sprijin puternic, un simț al controlului și un istoric de exerciții fizice regulate își pot menține mintea mai ageră decât cele fără aceste atribute.
‘Păstrarea unor prietenii de calitate, un sentiment de control asupra vieții și un stil de viață activ fizic ar putea ajuta la protejarea acestor părinți de îmbătrânirea cognitivă accelerată’, a declarat Jieun Song, cercetătoare la Centrul Waisman de la Universitatea din Wisconsin-Madison (Statele Unite), care a condus studiul.
Cu cât mamele participante la studiu au avut mai multe dificultăți în îndeplinirea sarcinilor de îngrijire a copiilor lor cu handicap și au fost mai în vârstă, cu atât problemele lor de memorie s-au înrăutățit, scriu cercetătorii în Journals of Gerontology: Series B.
Acest lucru nu este de mirare, având în vedere că cercetări anterioare au arătat că părinții cu copii cu handicap tind să se simtă mai stresați și să aibă mai multe probleme psihologice, cum ar fi depresia, decât cei cu copii fără nevoi speciale, subliniază cercetătorii.
"Pentru că mamele copiilor cu dizabilități sunt de obicei mai implicate în îngrijirea copiilor și în activitățile casnice decât soții lor, este posibil ca ele să fie mai expuse la stres cronic și, prin urmare, la riscuri mai mari de declin cognitiv pe parcursul vieții comparativ cu tații copiilor cu dizabilități", a explicat Song pentru Reuters Health într-un e-mail.
Cercetătoarea a spus că ea și echipa ei au dorit să studieze efectele cognitive ale creșterii copiilor cu handicap, din cauza numărului mare al acestor copii în SUA, duratei de viață mai lungi a părinților și costului mare pentru societate.
Studiul a folosit date dintr-un sondaj național în rândul părinților între 2004 și 2006, examinând istoricul a 128 de părinți cu copii cu handicap și a 512 părinți de copii fără handicap (și care nu au avut în grijă alți copii sau adulți cu dizabilități). Copiii părinților din primul grup au avut dizabilități precum tulburări de deficit de atenție/hiperactivitate, autism, paralizie cerebrală, sindromul Down, epilepsie și probleme intelectuale sau de învățare.