Clasificarea universităţilor, dar şi numărul redus aproape la jumătate al studenţilor din cauza bacalaureatului exigent îi fac pe rectori să se gândească la posibilitatea unor fuziuni care să aducă mai mulţi bani şi să poată susţine un învăţământ de calitate.Rezultatele catastrofale de la bacalaureat au scăzut cu peste o sută de mii numărul posibililor studenţi din acest an universitar.Multe facultăţi au anunţat că au locuri şi pentru a doua sesiune, dar nici la bacalaureatul de toamnă numărul celor care au luat examenul nu a crescut foarte mult. Din cei peste o sută de mii de candidaţi, doar aproape 19.000 au luat bacalaureatul în toamnă şi au avut astfel posibilitatea să se înscrie la facultăţile care mai aveau locuri libere.În anul universitar 2011-2012 sunt 62.850 de locuri la ciclul universitar de licenţă, pentru master sunt 35.600 de locuri, iar pentru doctorat sunt aproximativ 3.500 de locuri . Deşi nu toate au fost ocupate, universităţile tradiţionale au avut totuşi candidaţi pe locurile oferite.Elevii care au luat bacalaureatul în acest an nu s-au mai îndreaptat spre universităţi cu viitor incert, iar universităţile bune au avut mai mulţi candidaţi pentru că elevii sunt mândri că au o diplomă de bacalaureat care înseamnă ceva, spunea ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.Noul an universitar, chiar şi cu mai puţini studenţi, va fi marcat de schimbări majore aduse de Legea educaţiei. Unele ar putea fi considerate chiar radicale în sistemul de învăţământ superior din ultimii ani.În noul an universitar, universităţile sunt clasificate în funcţie de misiunea lor specifică în universităţi până la nivel de licenţă, universităţi până la nivel de master şi respectiv cele mai bune până la nivel de doctorat. Integral pe www.mediafax.ro
Stiri de actualitate:
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
Studenţii încep luni noul an universitar. Care sunt schimbările în 2011-2012. Clasificările în funcţie de programele de studiu

Lasa un raspuns