STRÂMTURA: Un bărbat de 38 de ani a murit după ce a căzut de pe zidul unei anexe gospodăreşti

STRÂMTURA: Un bărbat de 38 de ani a murit după ce a căzut de pe zidul unei anexe gospodăreşti

Un bărbat de nici 40 de ani din comuna Strâmtura şi-a pierdut ieri viaţa după ce a căzut de pe o scară, în timp ce executa lucrări la o anexă gospodărească. Bărbatul nu avea calitatea de salariat, motiv pentru care, inspectorii ITM nu au putut cataloga evenimentul drept un accident de muncă. Anexa la care lucra bărbatul aparţinea unor membri de familie ai primarului comunei, Ioan Pasere.
Organele de poliţie ale comunei Strâmtura au comunicat, în cursul zilei de ieri,  Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş, că în localitate a avut loc un eveniment soldat cu decesul unei persoane. O echipă din cadrul instituţiei s-a deplasat la faţa locului pentru verificări. 
„Am constatat că acea persoană nu avea calitatea de salariat, din punctul nostru de vedere el găsindu-se în acel loc unde se efectua o lucrare, condiţie în care persoana respectivă nu intra sub incidenţa Legii 319 / 2006 privind securitatea şi sănătatea lucrătorilor, nefiind catalogat ca şi un accident de muncă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Maramureş, Mircea Onea.
Cercetările urmează să fie făcute în continuare de organele de poliţie sub aspectul verificării condiţiilor în care a avut loc acest eveniment şi cauzele care au dus la producerea lui.
„Verificările efectuate de poliţişti în cazul decesului unui bărbat de 38 de ani din Strâmtura au stabilit că în timp ce executa lucrări de construcţii la o anexă gospodărească din localitatea de domiciliu, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut de pe zidul exterior al anexei. Persoana decedată a fost transportată la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor morţii”, a declarat subinspector Florina Meteş în cadrul IPJ Maramureş.
Unele voci spun că bărbatul ar fi făcut infarct. Cercetările derulate de oamenii legii şi rezultatele necropsiei vor indica în final cum s-a produs această nenorocire.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.