O treime dintre cancere ar putea fi evitate printr-o profilaxie primară, iar vindecarea s-ar putea realiza în majoritatea cazurilor, dacă maladia ar fi descoperită în stadii incipiente, susțin specialiștii.
"Dincolo de profilaxia primară, prin care ar putea fi evitate o treime dintre cancere, este esențial să ne concentrăm pe depistarea precoce, activă a afecțiunilor premaligne și a bolii în stadii incipiente în care eficiența tratamentelor este foarte bună — în aceste situații putem vindeca majoritatea cazurilor, iar morbiditatea consecutivă tratamentelor și costurile sunt reduse substanțial. Una dintre provocările actuale în managementul afecțiunilor oncologice este îmbinarea diagnosticului, tratamentului și a îngrijirii pacienților cu cercetarea", a declarat joi, într-o conferință de presă, managerul Institutului Oncologic Cluj-Napoca (IOCN), Horațiu Achimaș-Cadariu.
El a spus că printr-un stil de viață sănătos putem evita foarte multe îmbolnăviri.
"Termenul de cancer este o umbrelă care acoperă multiple fațete ale unei boli care în conștiința populară este incurabilă. Adevărul nu este chiar acesta. Trebuie spus de la bun început că putem să prevenim mare parte dintre cancere, printr-un stil de viață sănătos — asta însemnând o greutate normală, o alimentație rațională, alcool în cantități moderate, fără fumat și cu suficientă mișcare fizică—, avem dovezi că am putem evita cel puțin unul din trei cancere. Mergem mai departe, la profilaxia secundară: asta înseamnă depistare precoce a unor stări premaligne sau maligne. Avem studii care ne demonstrează succesul nostru în anumite situații. Sau insuccesul. Știm foarte clar că în aceste stadii incipiente putem să avem o rată de peste 95% de reușită", a afirmat Horațiu Achimaș-Cadariu.

Lasa un raspuns