Experiența diagnosticului de tuberculoză, precum și managementul bolii și al co-morbidităților sunt greu de suportat, iar comunicarea diagnosticului (în special al tuberculozei multidrog rezistente) nu este însoțită întotdeauna de informații pe înțelesul pacienților, despre cauze, boală și exigențele tratamentului, arată un raport lansat joi de Fundația Romanian Angel Appeal și Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă.
De asemenea, studiul arată că perioada îndelungată de diagnosticare a TB-MDR creează pacientului un sentiment de confuzie și de neîncredere în competența cadrelor medicale.
"Tratamentul TB are efecte secundare dificil de suportat (atât fizice cât și psihologice). Reinserția pe piața muncii poate fi dificilă. Imaginea de sine a pacienților are de suferit din cauza excluderii sociale", arată studiul.
În ceea ce privește aderența la tratament, studiul arată că 16% dintre cei chestionați au întrerupt tratamentul cel puțin o dată. Motivele întreruperii tratamentului au fost fie că s-au simțit rău (30%), fie că s-au simțit mai bine (23%), fie din alte motive (47%).
Principalele nevoie pentru care creșterea aderenței și încheierea cu succes a tratamentului s-au arătat a fi: susținerea familiei (46%), o alimentație mai bogată (32%), bani, ajutor social, o formă de venit (23%).
Cele mai dificile experiențe pe perioada tratamentului au fost: internarea și timpul îndelungat care se stă în spital (60%), absența din sânul familie (35%), "stau și nu fac nimic" (30%).
Principalele îngrijorări după terminarea tratamentului: teama că, după tratament, ar putea să se îmbolnăvească din nou (40%), teama că nu vor mai putea practica aceeași meserie (28%), teama că nu îi va mai angaja nimeni (16%).Detalii

Lasa un raspuns