VIDEO | Stăpânii care-și abandonează câinii pe stradă sunt buni de plată

Adăpostul câinilor fără stăpân din Sighet este suprapopulat. Cu toate acestea, mulți stăpâni își abandonează câinii cărora le caută un loc chiar la adăpostul câinilor comunitari. Adopția câinilor din adăpost este gratuită, spun cei care se ocupă de gestionarea patrupedelor, iar cei care abandonează câinii la poarta adăpostului sunt pasibili de amendă.

Problema câinilor comunitari în Sighetu Marmației este departe de a fi rezolvată. Câinii fără stăpân se plimbă liberi pe stradă, timp în care numărul acestora crește din cauza stăpânilor care-și abandonează patrupedul, tot pe spațiul public. .

”Adăpostul câinilor fără stăpân din Sighet este suprapopulat. Cu toate acestea, mulți stăpâni își abandonează câinii cărora le caută un loc chiar la adăpostul câinilor comunitari. Nu se încurajează aducerea câinilor la adăpost de către stăpâni. Normal ar trebui să se plătească o taxă, iar dacă noi refuzăm câinele, s-ar putea să-l găsim pe stradă. De multe ori ne șatajează stăpânii, dacă nu luăm animalele de pe stradă, rămân acolo”, spune Viorica Opriș, președinta Asociației ”Suntem Vocea Lor”, cea care se aocupă alături de alți voluntari,de gestionarea adăpostului câinilor comunitari din Sighet.

Unii câini sunt abandonați chiar la poarta adăpostului.

”Am pus un afiș la poartă, prin care semnalăm că există o lege care pedepsește abandonul câinilor. Avem și camere de filmat montate. Am surprins două cazuri, un caz a avut rezolvare, chiar a primit o amendă. Cineva a aruncat pur și simplu puii de câine peste gard, în curtea adăpostului. Problema nu e că nu îi primim, dar măcar să îi dea omenește”, spune Viorica Opriș.

Primarul Horia Scubli face și el un apel cetățenilor să nu-și lase câinii nesupravegheați pe stradă, mai ales în această perioadă.

” Proprietarii de câini trebuie să-și securizeze câinii în această perioadă. Au început împerecherile la câini, iar pe toți pe care i-am prins pe stradă proveneau dn gospodăriile oamenilor. Aceștia provoacă panică în rândul copiilor”, spune Horia Scubli.

Adopția câinilor din adăpost este gratuită. Câinii se dau vaccinați, microcipați, sterilizați și cu carnet de sănătate. Cei care se ocupă de gestionarea adăpostului câinilor fără stăpân au depus un proiect spre aprobare Consiliului local de înființare în cadrul Poliției locale a serviciului ”Poliția Animalelor”, proiect cefuncționează în București și în Baia Mare, astfel încât, Legea sterilizării animalelor să fie aplicată la nivelul Sighetului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.