SPITALUL MUNICIPAL: Lucrări de modernizare de peste un milion de lei la secția de pediatrie

SPITALUL MUNICIPAL: Lucrări de modernizare de peste un milion de lei la secția de pediatrie

 Dacă în majoritatea secțiilor din cadrul Spitalului Municipal Sighet s-au reușit în ultimii ani lucrări de reabilitare și modernizare din fonduri proprii ale spitalului sau sponsorizări, la secția pediatrie schimbările au fost minore și nu s-a reușit o îmbunătățire consistentă a condițiilor de lucru și de spitalizare. Probelemele legate de încălzirea deficitară pe timpul iernii au stârnit revolta multor părinți. Conducerea spitalului promite însă o îmbunătățire a situației până la finele lunii octombrie.

Invitat în emisiunea Maramureșul Azi, managerul Spitalului Municipal Sighet, Dan Dunca, a vorbit despre un proiect de finanțare care s-ar putea să scoată secția de pediatrie din conul de umbră în care a stat în ultimii ani. Până cel târziu vineri se va publica pe SEAP achiziția lucrării de modernizare a secției de pediatrie, în valoare de 1,163 milioane de lei, cu finanțare de la Consiliul Local. 
 ”Undeva anul trecut am solicitat ca una dintre ședințele de Consiliu Local să se țină la Spitalul Municipal Sighet, mai exact în secția de pediatrie. I-am invitat pe toți consilierii locali și am rămas surprins de numărul mare de consilieri care au răspuns invitației, au fost prezenți aproape toți. Am vizitat fiecare salon, fiecare etaj, astfel că atunci când s-a discutat problema pedietriei în ședința de Consiliu Local despre proiectul de reabilitare și modernizare și solicitarea de a se aproba finanțarea nu am întâmpinat nicio problemă”, povestește Dan Dunca.
Finanțarea de 11 milioane de lei este trecută în buget pentru trimesterul III. 
”Din păcate, din cauza unor probleme la proiect s-a amânat achiziția de pe SEAP până acum, dar mai avem săptămâna aceasta de lucrat un pic la draftul de contract și ieșim cu publicația pe SEAP”, menționează Dan Dunca, managerul spitalului.
În lucrări sunt cuprinse reabilitarea instalației de încălzire și cea de apă. Proiectul prevede și lucrări de arhitectură, refacerea instalației electrice, schimbarea tâmplăriei interioare, montarea unor prize de oxigen, a unor butoane de panică,  montarea de parchet în saloane și pe holuri.
 ”În 90 de zile este termenul de execuție a lucrărilor de la finalizarea procedurilor de achiziție.  N-o să putem să punem la dispoziție toată clădirea, pentru că nu putem să sistăm activitatea, așa că executanții vor trebui să lucreze pe tronsoane. 15 octombrie este termenul probabil până când sperăm să finălizăm lucrările la instalația de încălzire. Anul acesta partea de încălzire va fi gata, dar și o parte din alte lucrări propuse”, promite managerul unității spitlicești. 
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.