O ZI CU SLUJBE SPECIALE: Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

O ZI CU SLUJBE SPECIALE: Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

 Creștinii îi sărbătoresc azi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Tradiţia a consemnat ziua de 29 iunie ca dată a martirajului apostolilor Petru si Pavel, care s-au săvârşit la Roma, din porunca împăratului Nero, Petru fiind răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel tăindu-i-se capul. Circa 500.000 de români își serbează onomastica în 29 iunie, cele mai des întâlnite fiind numele de Petru, Paul, Pavel, Petrișor sau Paula. 

Bisericile au oficiat azi slujbe speciale închinate Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Apostolul Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon şi în ultima parte a vieţii la Roma.Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.Apostolul Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67, în ziua de 29 iunie.
Pentru că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost în temniţă fiindcă L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România.Tot de această sărbătoare sunt legate și o serie de tradiții și superstiții. Oamenii nu au voie să muncească, nici la câmp, şi nici în gospodărie. În ziua prăznuirii celor doi sfinţi nu se spală, nu se aruncă gunoiul din casă şi nu se toarce, iar oamenii trebuie să meargă la biserică.În această zi nu se scutură merii, pentru ca ogoarele să fie protejate de grindină.
În popor, se mai spune că femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua de Sfântul Ilie dacă vor să fie sănătoase.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.