Magda Catone a fost în mijlocul publicului sighetean alături de colegi de la Teatrul Național din București cu piesa ”Amanta”. Actrița s-a simțit ca acasă în Sighet, așa că a rămas pentru o zi în oraș, alături de prieteni dragi.
Piesa ”Amanta”se află într-un turneu de promovare prin toată țara, iar luni a fost aplaudată îndelung și de publicul sighetean. Din distrbuție face parte și actrița Magda Catone, care vine cu drag de fiecare dată în Sighet.
”M-am simțit ca acasă aici și mă întorc de fiecare dată cu drag aici, la prietena mea Nelica Hotea, am fost cazată azi-noapte la Mănăstirea Bârsana. M-am întors cu drag și la publicul din Sighetu Marmației care ne dorește, dar din păcate venim mai rar, că e cam departe. Mai mergem la Certeze și vom încheia turul acesta de vară la Miercurea Ciuc. Am ales bine, pentru că sunt zone care sunt mai răcoroase peste vară”, spune Magda Catone.
Chiar dacă ajunge mai rar în Sighet, actrița promite că va reveni anul acesta, cu o piesă regizată chiar de ea.
”Vrem să ne întoarcem aici cu o piesă prin luna octombrie, o piesă regizată de mine, se numește <<Neveste de fotbalist>>, scrisă de Ivona Boitan. Alături de mine sunt colegi de la Teatrul Național. Împreună cu această trupă sperăm să avem succes la public și cred că va fi o piesă care va hașura întreaga țară. E o comedie, puțin acidă, sunt replici foarte cinice, sunt ocazii de corijare, spectatorii, ca pe vremea lui Moliere, sunt puși în situația să se privească în ochi, în oglindă. Caricaturizările sunt foarte ușor de citit și cred că sunt și necesare. Avem nevoie câteodată să ne mai uităm și în oglinda caracterului nostru”, explică actrița.
Actrița e optimistă în ceea ce privește succesul piesei ”Neveste de fotbalist. ”
”Eu zic că e o piesă de succes, care mi-aș dori să aibă o viață lungă în formula asta și poate și în alte regii, adică un text poate deveni valoros și se simte valoarea lui atunci când devine viabil. Un autor când scrie își dorește lucrul ăsta, dar cred că pentru momentul ăsta este vorba despre o pastilă de râs, ocazia de a te pune pe gânduri, iar bucuria de a te întâlni cu actori foarte talentați, pe care eu am încercat să-i adun și să facem o echipă de viitor”, spune Magda Catone.
Publicul sighetean merită toate aprecierile actorilor. A fost un public excelent, recunoaște actrița.
”Noi avem o formulă prin care categorisim cald și potrivit ca un public de Ateneu, publicul sighetean a știut să urmărească detaliile, a reacționat cu zâmbete, aplauze, în funcție de situație și a fost și exploziv, iar la final aplauzele nu se mai opreau ”, spune actrița.
La final actorii și-au făcut un selfie cu publicul, iar fotografia a fost postată pe pagina de facebook ”Amanta”.

Lasa un raspuns