Sondaj IRES: 99% dintre români sărbătoresc Paştele, 75% vor merge la slujba de Înviere

Sondaj IRES: 99% dintre români sărbătoresc Paştele, 75% vor merge la slujba de Înviere
99% dintre români obişnuiesc să sărbătorească Paştele iar 75% vor merge la slujba de Înviere, se arată într-un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) cu privire la percepţiile, obiceiurile şi consumul populaţei privind sărbătorile pascale, dat publicităţii sâmbătă.
Potrivit sondajului, 84% dintre români obişnuiesc să participe la slujba de Înviere, 75% vor merge la slujba de Înviere anul acesta şi 79% vor lua paşte. 
În schimb, doar 59% dintre respondenţi intenţionează să meargă şi la slujba religioasă din Duminica Paştelui. 
La întrebarea cât de importante sunt tradiţiile de sărbători, 61% au răspuns că sunt foarte importante, 31% sunt importante, 5% puţin importante şi 3% deloc importante. 
De asemenea, la întrebarea dacă sunt o persoană religioasă, 89% dintre români au răspuns afirmativ, 10% nu sunt, iar 1% nu ştiu. 
Totodată, 78% dintre români merg de obicei la biserică, 20% nu merg, iar 2% nu merg dar şi-ar dori. 
Întrebaţi cât de des merg la biserică, 14% merg de câteva ori pe săptămână, 48% de câteva ori pe lună, 16% de câteva ori pe an, 17% doar de sărbătorile importante, 4% mai rar. 
La întrebarea ce sărbătoresc creştinii de Paşte, 88% dintre români au răspuns că Învierea lui Hristos, 5% naşterea lui Hristos, 1% moartea lui Hristos, 1% mielul, cozonacul şi ouăle, 1% răstignirea lui Isus Hristos, 2% nu ştiu. 
De asemenea, 41% au răspuns afirmativ la întrebarea dacă în zonele în care locuiesc există sărbători specifice de Paşte, în timp ce 53% au răspuns negativ, iar 6% nu răspund. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.