Poliţiştii au prins în flagrant doi bărbaţi care încercau să amaneteze bijuterii furate. Poliţiştii i-au reţinut şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
În urma activităţilor de cercetare şi investigare desfăşurate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale în colaborare cu cei din cadrul poliţiei oraşului Şomcuta Mare au fost prinşi în flagrant doi bărbaţi care încercau să amaneteze bijuterii pe raza oraşului Şomcuta Mare. Poliţiştii au stabilit că bănuiţii, unul de 32 de ani cu antecedente penale iar celălalt de 36 de ani, ambii din Baia Mare, în data de 06 aprilie a.c., au sustras două verighete şi un lănţişor din aur dintr-o locuinţă din municipiul Arad, pe care au încercat să le amaneteze.
Ei au fost reţinuţi de poliţişti şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
ŞOMCUTA MARE: Doi bărbaţi au fost prinşi încercând să amaneteze bijuterii furate

Lasa un raspuns