În urma unor controalelor efectuate la societăţi comerciale, persoane fizice şi mijloace de transport, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au aplicat ieri, 11 sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor este de 21 000 de lei.
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au organizat o acţiune pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul comerţului cu ouă şi pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Poliţiştii au verificat 21 de societăţi comerciale, trei persoane fizice şi două mijloace de transport. În urma controalelor efectuate au fost constatate 11 contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 21 000 de lei.
De asemenea, poliţiştii au confiscat ouă, carne şi produse din carne în valoare de aproape 1300 de lei.
Stiri de actualitate:
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
MARAMUREŞ: Amenzi de peste 21000 de lei au fost date de oamenii legii pentru nereguli în comerţ

Lasa un raspuns