Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:46 fapte ilegale (11 infracţiuni şi 35 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la 4.620 lei; Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 48.900 lei Ttraficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de aproximativ 152.200 treceri persoane, atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară şi de peste 36.800 treceri mijloace de transport. Nu s-a permis intrarea în ţară unui număr de 6 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea din România unui număr de 25 cetăţeni români din diferite motive legale.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.