VIDEO | Sistem informatic de monitorizare a trasportului public județean

Ieri președintele Consiliului Județean Maramureș a semnat, cu reprezentanții ”FIDA SOLUTION”, contractul privind achiziția unui sistem informatic de monitorizare a trasportului public județean.

Obiectul contractului este de a achiziționa ”servicii privind realizarea sistem de monitorizare a transportului public județean în cadrul proiectului Overcoming barriers: improving the mobility of residents of the border region of Transcarpathia (Ukraine), Maramures (Romania) and Szabolcs-Szatmar-Bereg (Hungary), cod HUSKROUA/1702/7.1/0076, în vederea implementării cu succes a proiectului din punct de vedere al parametrilor timp, cost, calitate și siguranță.

”Proiectul urmărește îmbunătăţirea accesului între regiuni prin dezvoltarea unor reţele de transport durabile şi prietenoase cu mediul care să contribuie la îmbunătăţirea infrastructurii de transport în regiunile de graniţă Transcarpathia (Ucraina), judeţul Maramureş (România) şi Szabolcs-Szatmar-Bereg (Ungaria). Consiliul Județean Maramureș va achiziționa și servicii pentru elaborarea documentaţiei tehnice pentru modernizarea staţiilor publice de așteptare aferente transportului public de pasageri și va implementa un proiect pilot de patru staţii moderne pentru a testa şi pune în valoare ultimele tehnologii disponibile de monitorizare a flotei şi informare a pasagerilor. Valoarea totală a proiectului este de 1.480.344,27 euro din care contribuția UE este  807.000,00 lei,  iar bugetul aferent județului Maramureș este de 350.879 euro. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni” au precizat reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.

Scopul contractului îl constituie implementarea și configurarea sistemului informatic, instruirea utilizatorilor, livrarea, instalarea și configurarea echipamentelor fizice: echipamente GPS, senzori de monitorizare a aerului. Sistemul informatic se dorește a fi accesibil, eficient, inovativ, sigur și scalabil.

Județul Maramureș va semna protocoale cu operatorii de transport, prin care aceștia vor pune la dispoziția firmei câștigătoare 50 de autovehicule pe care vor fi instalate și configurate următoarele echipamente de monitorizare: GPS Tracker, adaptor CAN, senzor de monitorizare a calității al aerului, interior și exterior autovehicul, senzor de monitorizare temperatură și umiditate interioară, senzor test alcool dar și modulul SafeDrive.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.