Sindicaliştii din Poştă şi Comunicaţii organizează un miting de protest pe 2 august

Sindicaliştii din Poştă şi Comunicaţii organizează un miting de protest pe 2 august

Federaţia Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii (FSPC), afiliată la Blocul Naţional Sindical (BNS), va organiza pe 2 august, între orele 9.00-11.00, un miting de protest în faţa Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de FSPC, la acţiunea de protest sunt aşteptaţi să participe peste 2.000 de oameni, membri ai consiliilor sindicale din sindicatele afiliate la FSPC.Sindicaliştii din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română (CN Poşta Română) au decis să ia parte la miting pentru a-şi exprima îngrijorarea cu privire la prezentul, dar mai ales la viitorul locului lor de muncă. Sentimentul de îngrijorare este determinat în principal de faptul că în ultimii ani managementul CN Poşta Română nu a mai încheiat contracte noi prin care să aducă venituri, se mai spune în comunicat.Totodată, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că managementul CNPR a încălcat prevederile din contractul colectiv de muncă valabil la nivel de unitate, în ceea ce priveşte asigurarea necesarului de materiale, consumabile şi formulare necesare efectuării serviciului poştal, precum şi a condiţiilor de muncă şi acordarea unor drepturi de personal.De asemenea, participanţii la miting doresc să protesteze şi faţă de ultimele decizii luate de managementul CN Poşta Română, prin care veniturile salariaţilor se reduc cu peste 10%.AGERPRES

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.