În acest sfârşit de săptămână, românii sărbătoresc din nou iubirea. Dumnică, 24 februarie este tradiţionala zi a îndrăgostiţilor, Dragobetele, ocazie cu care persoanele conservatoare a tradiţiilor populare sărbătoresc iubirea. Cu toate că Valentine`s Day a înlocuit substanţial Dragobetele, mai sunt şi sigheteni care au aşteptat 10 zile în plus pentru a sărbători iubirea.
Dragobetele deschide seria sărbătorilor de primăvară din tradiţia populară românească, sărbători care se vor încheia în apropierea sărbătorii pascale, fiind considerată şi Ziua Îndrăgostiţilor în tradiţia populară românească. Numărul sighetenilor care încă mai sărbătoresc Dragobetele este unul destul de mic, având în vedere că de ani de zile Valentine`s Day i-a cam luat locul.
Tradiţia spune că de în ziua de Dragobete, bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se întâlneşte fată cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus.
Stiri de actualitate:
MARAMUREȘ BIKE: Atenție, capcană mortală pe traseul Cruce Albastră, Valea Roșie
UNGARIA a inaugurat primii peste 28 de kilometri ai drumului expres M49, care va lega autostrada M3 de granița cu România
AJOFM MARAMUREȘ: 334 locuri de muncă vacante în județ
SIGHETU MARMAȚIEI: Municipiul de sub Solovan are încă trei Cetățeni de Onoare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 30 octombrie în Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: 19 șefi de promoție din Maramureșul Istoric au fost răsplătiți pentru munca lor asiduă
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE și-a mutat activitatea la Teatrul de Păpuși
SIGHETU MARMAȚIEI: Închiderea circulației pe Podul Abator
MARAMUREȘUl, gazda Conferinței Naționale Salvamont 2026 – Președintele Gabriel Zetea, distins pentru contribuția la dezvoltarea salvării montane
RUGBY: „Zimbru” convocat în lotul „stejarilor” pentru Nations Cup
EXPOZIȚIE: Toamna prinde culoare la Casa de Cultură din Baia Sprie
BAIA MARE: Peste 2.000 de vizitatori la Muzeul de Mineralogie în cadrul programului Școala Altfel
HANDBAL: Jucătoare de la Minaur în lotul lărgit pentru Campionatul European
PROIECTUL MEDICUNITY – program de instruire în tehnici moderne de urologie, la Baia Mare
VIDEO: CNS Cartel Alfa urgentează negocierile cu noul premier
VIDEO: Cupa României la Taekwon-do ITF – Juniori III, la Baia Mare
ASOCIAȚIA ESPERANDO: Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități
BAIA MARE: Campania de deratizare a fost prelungită
ITM MARAMUREȘ: Rezultate campanie construcții
Sighetenii care sărbătoresc Dragobetele sunt puţini la număr

Lasa un raspuns