Un minor din municipiul Sighetu Marmaţiei a fost dat dispărut din data de 1 iunie. Poliţiştii maramureşeni nu au reuşit încă să-l găsească, iar familia acestuia e disperată. Oamenii legii efectuează şi la această oră activităţi de căutare a copilului.
Denis Petreuş a fost văzut ultima dată chiar în 1 iunie, de ziua copilului. De atunci nici părinţii şi nici apropriaţii nu i-au mai văzut urma. În vârstă de 12 ani, minorul din Sighetu Marmaţiei, purta în momentul în care a dispărut o pereche de pantaloni negri de trening, bluză cu glugă albastră cu gri, o geacă de culoare maro şi era încălţat cu tenişi de culoare albastră. Poliţia Sighet trage un semnal de alarmă cetăţenilor municipiului.
„Persoanele care pot da informaţii despre acest copil sunt rugate să anunţe cea mai apropriată unitate de Poliţie sau să sune la 112 pentru a-l putea găsi şi pentru a-l duce părinţilor”, a declarat Marius Arba, şeful biroului de Investigaţii Criminale Sighetu Marmaţiei.
În comunicatul remis presei de către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş, se presupune că acesta ar fi plecat la data de 1 iunie la o stână de oi, însă până în momentul de faţă este de negăsit.
Stiri de actualitate:
GIULEȘTI: Lansare lucrare – Magnum Diarium Academicum Septentrionis
MĂSURI LA FRONTIERĂ: Restricții temporare de trafic auto în PTF Sighetu Marmației I (Podul Istoric)
ISU MARAMUREȘ: Recomandări de la pompieri pentru sezonul rece
ISTORIE LOCALĂ: Maramureș și Satu Mare pe harta unităților administrativ-teritoriale de-a lungul timpului
SPECIAL: Baia Mare a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare – avarie conductă
SIGHETU MARMAȚIEI: Circulație blocată pe strada Făget, restricții de circulație pe strada Lazu Șesului
MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE: Conferința anuală – Rosturi și rostiri: Patrimoniul în actualitate
VIDEO: S-a lansat albumul de pictură ”Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 11 noiembrie în Baia Mare
MESAJ PENTRU PĂRINȚI: „Doar pentru că nu se plânge nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
VOLEI: Meci de Cupa României pentru Știința Explorări
HANDBAL: CS Minaur, învinsă în deplasare de Rapid
BERINȚA: Se deschide Centrul rezidențial de reabilitare pentru adicții „Bogdan Rusu”
VIDEO: Interviu cu Oprescu Cosmin, președintele Federației Române de Taekwon-do ITF
ITM MARAMUREȘ: acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă – rezultate campanie
BAIA MARE: A fost semnat contractul de execuție pentru reabilitarea Pieței Izvoare
HANDBAL: CS Minaur, meci în deplasare cu Rapid
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE: Expoziția „Monede din colecţia Pipaş”
SIGHET: Un minor în vârstă de 12 ani a dispărut de mai bine de o lună de acasă

Lasa un raspuns