SIGHET: Secţia de Ortopedie din cadrul Spitalului Municipal este în proces de modernizare

SIGHET: Secţia de Ortopedie din cadrul Spitalului Municipal este în proces de modernizare

După reabilitarea secţiei de chirurgie, Spital Municipal Sighet continuă să rămână în sfera schimbărilor în bine. La secţia de ortopedie se derulează în prezent ample acţiuni de modernizare, atât în ceea ce priveşte condiţiile din saloane, cât şi cele din sala de operaţii, care nu a fost reabilitată de zeci de ani. Pacienţii vor putea să se bucure de noile facilităţi din cadrul secţiei de ortopedie în aproximativ o lună.
Scopul acestor lucrări de modernizare constă în ridicarea standardelor serviciilor medicale. Reprezentanţii Spitalului Municipal Sighet îşi doresc ca procedurile medicale să fie desfăşurate în condiţii optime, astfel încât numărul mare de pacienţi care se adresează zilnic cadrelor medicale din această secţiune să fie satisfăcut de nivelul actelor medicale din instituţia spitalicească.
„Modernizăm Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei. În paralel am început modernizarea secţiei de chirurgie şi ortopedie. Încercăm să aducem secţia de ortopedie la un standard acceptabil din punct de vedere hotelier şi al circuitelor medicale. Modernizăm inclusiv sala de operaţie, acolo nu s-au făcut investiţii de foarte mulţi ani, chiar de zeci de ani. Este o secţie cu profil chirurgical, pe care trebuie să o aşezăm acolo unde-i este locul”, a specificat mangerul Spitalului Municipal Sighet, Alexandru Oros.
Adresabilitatea la secţia de ortopedie de la Spitalul Municipal Sighet este foarte mare. Pe zi, sute de pacienţi sunt consultaţi de medicii sigheteni. La ora actuală, secţia este coordonată de 4 medici specialişti, împreună cu întregul setul de personal calificat. Reprezentanţii Spitalului Municipal speră ca într-o lună să finalizeze toate lucrările începute pe palierul secţiei de ortopedie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.