SIGHET: Saloanele de coafură sunt pline înaintea sărbătorilor

SIGHET: Saloanele de coafură sunt pline înaintea sărbătorilor

Doamnele nu uită să se facă frumoase în pragul sărbătorilor de iarnă. Agendele cu programările la coafor sunt pline, fiind nevoie de puţin noroc pentru a mai prinde un loc liber pe scaunul hair stylist-ului, însă vestea bună este că tarifele la coafor nu s-au majorat.
Sighetencele doresc ca sărbătorile de iarnă să le suprindă cochete, aranjate şi cu un look impecabil, motiv pentru care programările la coafor s-au făcut cu mult timp înainte.
Şi de această dată sighetencele şi-au programat din timp, şi-au rezervat orele şi se aranjează înainte de sărbătorile de iarnă. Ca de fiecare dată femeia are grijă de ce şi cum arată”, a explicat hair stylist-ul Ramona Creţu.
Domnişoarele şi doamnele care nu au deocamdată o programare la un salon de coafură au motive de îngrijorare. Specialiştii în materie de look au agenda plină şi doar cu puţin noroc sighetencele ar mai putea găsi scaunul coafezei liber.
„Eu nu aş putea să spun că vorbim despre o şansă pentru că eu am rezervat timpul clientelor casei. În rest depinde dacă renunţă cineva sau nu, în principiu suntem foarte aglomerate”, a specificat hairstylist-ul.
Indiferent de culoarea părului, sighetencele sunt invitate să mizeze în acest sezon pe o coafură lejeră, acesta fiind look-ul pe care ar putea să-l abordeze de sărbători.
„În această iarnă se vorbeşte foarte mult despre look-ul puţin rebel, uşor natural. Nu vorbim de coafuri foarte bine finisate, foarte bine definite. Vorbim de un look natural şi spontan”, a adăugat Ramona Creţu.
Pentru cele care doresc o schimbare de look în această perioadă, cadourile oferite de stilişti sighetencelor sunt tarifele care au rămas neschimbate, fiind ocolite de majorări în această perioadă.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.