SIGHET: Proiectul de reabilitare a străzilor Valea Hotarului – Iapa demarează în zilele următoare

SIGHET: Proiectul de reabilitare a străzilor Valea Hotarului – Iapa demarează în zilele următoare

Zilele următoare demarează proiectul de reabilitare a străzilor Valea Hotarului – Iapa, anunţă municipalitatea. Acestea vor beneficia de asfalt proaspăt, dar şi de o reţea de canalizare. De asemenea şi străzile Gheorghe Lazăr, Szilagyi Istvan şi Lucian Blaga vor fi reabilitate în decursul acestui an.
Contractul de finanţare prin Programul operațional regional 2007 – ¬2013 Axa prioritară 2, pentru proiectul intitulat "Modernizarea străzii Valea Hotarului¬ Iapa", a fost semnat în data de 30 ianuarie 2014, de către reprezentanții Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord¬-Vest şi primarul municipiului Sighetu Marmației, Ovidiu Nemeș. Proiectul are ca scop reabilitarea infrastructurii străzii Valea Hotarului -¬ Iapa și introducerea rețelei de canalizare. Valoarea totală a proiectului este de 6 milioane de lei și are o durată de implementare de 11 luni. Se va extinde reţeaua de apă şi canal şi se va reabilita drumul principal care începe de la intersecţia cu DN 19 până la şcoală. În prima etapă a acestui proiect vor intra în lucru strada principală şi câteva străzi adiacente.
„Pe strada Valea Hotarului – Iapa încep lucrările de reabilitare care au fost amintite în ultimele luni, iar pe celelalte trei străzi care le ştim sub denumirea de Karl Marx ne vom reîntoarce luna aceasta pentru reabilitarea lor. Pot să afirm că în cursul acestui an întreaga stradă va fi reabilitată”, a arătat inginerul Viorel Miculescu, şeful biroului tehnic din cadrul Primăriei Sighetu Marmaţiei.
În momentul de faţă municipiul Sighetu Marmaţiei are în derulare trei proiecte importante. Se lucrează la numeroase străzi, iar o parte din ele au fost finalizate încă de anul trecut.
„Avem în derulare trei proiecte. Primul, care a demarat în urmă cu un an de zile, a ajuns într-un stadiu de implementare de 80%. În cel de-al doilea, care a demarat din banii redistribuiţi de la Borşa, au început deja lucrările în cursul acestei săptămâni, urmând ca începând de luna viitoare să demarăm şi al treilea proiect care reprezintă banii veniţi din nişte alocări suplimentare”, a mai spus Viorel Miculescu.
Toate cele trei proiecte au ca termen de finalizare sfârşitul anului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.