SIGHET: Polițiștii de frontieră își sărbătoresc mâine ziua

SIGHET: Polițiștii de frontieră își sărbătoresc mâine ziua

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei sărbătoreşte mâine Ziua Poliţiei de Frontieră, respectiv 151 de ani de existenţă. Evenimentul se va ţine în prezenţa unor oaspeţi veniţi din toată ţara, dar şi din Ucraina.
Manifestările vor începe de la ora 10:30 în sala de spectacole „George Enescu” din municipiu, unde sunt invitaţi toţi sighetenii. Pe lângă discursuri, programul cuprinde avansări în grad la termen şi înainte de termen ale poliţiştilor. Vor fi prezente autorităţile locale, dar şi reprezentanţi ai tuturor instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care an de an sunt alături de colegii lor la ceas aniversar. De asemenea vor fi acordate diplome aniversare în semn de preţuire şi respect invitaţilor de onoare ai evenimentului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.