Firma care se ocupă de execuţia lucrărilor în cadrul proiectului de extindere şi reabilitare a reţelei de apă şi canal dinSighet a dat undă verde pentru readucerea străzilor la starea iniţială. Astfel locuitorii de pe strada Vasile Alecsandri şi Gării vor putea circula în condiţii de siguranţă începând din următoarele zile.
De readucerea străzilor la starea iniţială se ocupă Serviciul Public de Gospodărire Urbana. Acesta a primit comanda de execuţie a lucrărilor de asfaltare în cursul zilei de astăzi pentru cele două străzi din municipiu, odată cu finalizarea studiului de compactare. Studiul a fost efectuat după aşezarea unui strat de piatră şi balast, care ulterior a fost tasat. Se va turna asfalt în şanţurile formate în urma săpăturilor efectuate de către muncitorii care s-au ocupat de reabilitarea reţelei de apă şi canal. În prezent circulaţia se desfăşoară destul de dificil, însă reprezentanţii serviciului spun că în câteva zile locuitorii de pe strada Vasile Alecsandri vor beneficia de asfalt proaspăt. La stadiul de efectuare a studiului de compactare se află şi alte străzi din municipiu, unde lucrările la reţele de apă şi canal s-au finalizat şi urmează să fie aduse la stadiul iniţial, aşa cum este prevăzut în proiect. Acesta are ca termen de finalizare sfârşitul acestui an.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul de improvizație ”Improjoker”, sâmbătă 17 octombrie
JANDARMII MONTANI MARAMUREȘENI: Recomandări pentru drumeții în siguranță la sfârșit de săptămână
CAMPIONII DE MÂINE: Doi sportivi din Baia Sprie vor reprezenta România la Campionatul Mondial ISKA de kickboxing
MUZEUL SATULUI BAIA MARE vă așteaptă o nouă ediție a proiectului expozițional „Arta’n șezătoare”
PAP ZSOLT ISTVÁN: Din ce în ce mai aproape momentul în care vom dezvălui macheta orașului Baia Mare
SIGHETU MARMAȚIEI: Martin Kosatka, ambasadorul Republicii Cehe în România, aflat pentru a doua oară în vizită în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 16 octombrie în Dăneștii Chioarului și Lucăcești
IPJ: Aproape 400 de autovehicule verificate în cadrul unei ample acțiuni în județ
HANDBAL: CS Minaur, egal cu CSM București
BAIA MARE: Măsuri privind schimbarea circulației pe strada 22 Decembrie
VIDEO: Absolvenții cu calificări tehnice au șanse foarte bune de angajare , concluzia AJOFM Maramureș în urma Bursei locurilor de muncă pentru tineri
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Intervenții de restaurare la Șura Borșa
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Equilibrum Fest – festival dedicat sănătății, echilibrului și unui stil de viață sănătos
VOLEI: Știința Explorări începe sezonul 2026-2027 cu un meci în Cupa României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 15 octombrie în Baia Mare
SIGHET: Parteneriat pentru promovarea unui stil de viață sănătos
SIGHET: Când începe preluarea dosarelor pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței
VIDEO: Sindicatul din Administrație a propus o recalculare a inspectorilor de muncă
HANDBAL: De joi se pot ridica abonamentele pentru meciurile Minaurului
SIGHET: Firma care se ocupă de reabilitarea reţelei de apă şi canala dat undă verde pentru readucerea străzilor la starea iniţială

Lasa un raspuns