Un dar din suflet făcut bătrânilor singuri de Crăciun e o binecuvântare pentru cel care primeşte, dar şi pentru cel care dăruieşte. Pachetele distribuite de Asociaţia Caritas au produs astăzi nespusă bucurie în sufletele triste ale bunicilor care întâmpină sărbătorile de iarnă singuri, neputincioşi, în aşteparea unui semn de la Bunul Dumnezeu că n-a uitat de ei, acum în ceas de iarnă. Toţi cei care s-au îndreptat cu generozitate spre cei nevoiaşi, vor avea ca răsplată o vorbă de mulţumire, rostită printre lacrimi de cei cărora le-au întins o mână de ajutor.
Peste 100 de bătrâni vor primi în aceste zile vizita voluntarilor de la Asociaţia Caritas . Aceştia nu vin cu mâna goală. Campania „Ajută-l pe Moş Crăciun să nu uite de bunicii singuri”a mobilizat câţiva sigheteni cu suflet mare, care s-au solidarizat cu suferinţele celor care au nevoie de ajutorul nostru. Două echipe au pornit de dimineaţă pe teren. Cu lista în faţă, au bătut pe la uşi, în speranţa că vor găsi beneficiarii acasă.Cu greu a ieşit o bătrânică la poartă, din căsuţa ei de lemn din zona Locul Târgului. Imediat ce a zărit oaspeţii, ochii i s-au umezit şi urările de bine n-au mai contenit.O altă bătrânică s-a bucurat de daruri. E singură, pentru că familia ei are treburi, serviciu şi responsabilităţi.Îşi alină singurătatea însă, stând de vorbă cu câte-un vecin care o mai caută din când în când în când.
Tot în vecini am găsit acasă o bătrânică de 78 de ani. E de mirare că cineva în secolul 21 mai locuieşte într-o casă ca a ei. La intrare ne-a întâmpinat un aer cald, venit de la soba încinsă. S-a bucurat de alimentele primite, a spus că nora îi va găti din ele o masă gustoasă. La plecare a ieşit pe prispă şi ne-a însoţit până la poartă cu privirea recunoscătoare, înecată-n lacrimi.
Campania continuă şi săptămâna aceasta, uşa celor de la Asociaţia Caritas, de la sediul din strada Iona Mihalyi de Apşa fiind deschisă pentru cei care vor „să-l ajute pe Moş Crăciun să nu uite de bunicii singuri.”
Sunt oameni cu suflet mare care nu vor vedea poate niciodată ochii celor care au primit cu drag aceste daruri, dar au întins o mână de ajutor. E un dar din suflet, în ajun de Crăciun.

Lasa un raspuns