România a avut în 2011 un PIB/locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) mai mic cu 50% faţă de media din Uniunea Europeană, potrivit unei estimări publicate, joi, de Oficiului European de Statistică (Eurostat).
Valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) în România s-a situat la 49% din media Uniunii Europene, în creştere cu două procente faţă de 2010. România ocupă în continuare penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei, unde valoarea PIB/locuitor exprimat în PPS a fost la 46% din media UE.
Comparativ, în 2009, PIB/locuitor exprimat la paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) în România s-a situat la 47% din media UE, iar în Bulgaria la 44% din media UE.
Anul trecut, cea mai prosperă ţară membră a blocului comunitar a fost Luxemburg, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost de peste două ori şi jumătate mai mare (271%) faţă de media din UE, în creştere faţă de 267% în 2010. Urmează Olanda, unde PIB/locuitor exprimat în PPS a fost cu 31% mai mare faţă de media din UE, nemodificat comparativ cu 2010.
Stiri de actualitate:
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
VIDEO: Problemele cu care se confruntă Sindicatul din Administrație
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
RUGBY: Trei „zimbri” pentru națională la World Rugby U20 Challenger
PLANETARIUL BAIA MARE: Sesiune dedicată științelor universului și observații astronomice în acest sfârșit de săptămână
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”PETRE DULFU” BAIA MARE: Activități și cursuri gratuite
NORD LITERAR: A apărut numărul 280 al revistei de cultură cu un conținut bogat
ALĂTURI DE COPII: Acțiuni pentru siguranța elevilor și preșcolarilor în Baia Mare și Sighet
IPJ MARAMUREȘ: Atenție la bunurile lăsate la vedere în autovehicule!
AJOFM: Locuri de muncă în Maramureș
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 30 septembrie în Baia Sprie
VIDEO: Toamna vine cu probleme pentru sindicate
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: A fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea parcului fotovoltaic
FOTBAL: Se fac înscrieri pentru fete la Academia Minerul
VERIFICĂRI ale construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiillor din județul Maramureș
PIB/locuitor în România a fost la jumătate faţă de media din UE în 2011

Lasa un raspuns