SIGHET: Moment cultural organizat de Muzeul Satului în aer liber

SIGHET: Moment cultural organizat de Muzeul Satului în aer liber

 Publicul prezent ieri la evenimentul Paşti în Maramureş a participat la un moment cultural organizat de Muzeul Satului în aer liber. Cei care s-au aflat pentru prima oară la acest eveniment au avut prilejul să vadă imagini de la prima ediţie, dar şi o expoziţie de obicete reprezentative pentru satele maramureşene, denumită „Păstoritul în Maramureş”.

 Fotografiile de la prima ediţie a evenimentului Paşti în Maramureş au fost expuse în aer liber. Acestea ilustrează scenele cele mai sugestive din prezentările satelor prezente la prima ediţie,  momente din timpul spectacolului, dar şi imagini cu expresia publicului. În incinta unei case din lemn au fost expuse obiecte din ciclul pastoral, primăvară-toamnă, dar şi fotografii vechi ilustrând numeroase momente din timpul păstoritului în Maramureş. Printre acestea amintim măsurişul laptelui, cărâmbditul, păşunatul, dar şi alte aspecte de la stână. Publicul a putut în acest fel să vadă cum se desfăşura acest moment pitoresc şi care erau principalele elemente specifice Maramureşului. Muzeografii au făcut o scurtă prezentare a fotografiilor pentru cei care au asistat la vernisarea expoziţiei.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.