SIGHET: Maşină plină cu ţigări de contrabandă depistată în trafic

SIGHET: Maşină plină cu ţigări de contrabandă depistată în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei au identificat şi oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Spania care transporta 3.000 pachete ţigări provenite din contrabandă. Şoferul este cercetat penal pentru complicitate la contrabandă, ţigările au fost confiscate, iar autoturismul a fost reţinut.
Azi dimineaţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F Sighetu Marmaţiei au observat un autoturism, cu numere de înmatriculare specifice Spaniei, care se deplasa spre linia de frontieră, mai exact spre malul râului Tisa, la ieşirea din localitatea Sighetu Marmaţiei.
Poliţiştii de frontieră l-au observat, în apropierea râului Tisa, cum a încărcat în maşină mai multe colete voluminoase, după care a demarat în trombă spre Sighet. Între timp a fost anunţată şi echipa de intervenţie care s-a deplasat pe direcţia indicată, reuşind să oprească, în trafic, maşina în cauză.
În urma unui conbtrol efectuat asupra maşinii au fost descoperite pe bancheta din spate şi în portbagajul autoturismului 6 colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, mai exact 3.000 pachete ţigări, în valoare de aproximativ 27.000 de lei.

   
Drept urmare, conducătorul auto un bărbat în vârstă de 42 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramureş, este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă.
Totodată, autoturismul în valoare de 9.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul sectorului, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.
În continuare se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.