Sighet: Lectura, aproape uitată de tineri

Sighet: Lectura, aproape uitată de tineri

După cum ştim cu toţii, lectura este o activitate de mult uitată în rândul tinerilor. Dacă pe vremuri, timpul liber ni-l ocupam printre rafturile bibliotecii, mai nou tinerii preferă reţelele de socializare, jocurile pe calculator sau barurile. Un lucru îngrijorător pentru dascăli şi părinţi, care în ciuda strădaniilor lor nu reuşesc sub nicio formă să-i aducă pe drumul cel bun.
Dacă îi întrebăm pe tinerii sigheteni când au citit ultima carte, majoritatea ne vor spune că asta s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Cât despre ultima carte cumpărată, dezamăgirea este şi mai mare, în orice caz peste un an de zile.
Faptul că nu au cumpărat o carte de mai bine de un an, nu se datorează neapărat bugetului restrâns, ci mai degrabă activităţilor care i-au luat locul lecturii, printre care orele în şir petrecute în faţa calculatorului, fie pentru socializare, fie pentru jocuri, dar şi goana prin baruri. Spunem acest lucru deoarece ultimele apariţii în domeniul cărţilor sunt cele de buzunar, la un preţ accesibil, pe care oricine şi-l permite. Cu toate acestea vânzările în librării scad de la an la an.
Concurenţa librăriilor vine şi din partea cărţilor în format electronic, la care mulţi dintre tineri au acces nelimitat, ceea ce-i face să refuze varianta materială a cărţii. Cu toate acestea mai există şi tineri cu care încă ne mândrim. Tineri care cumpără şi citesc cărţi, tineri conştienţi de rolul acestora.
Preocupările tinerilor din ziua de azi sunt aşadar diverse. În timp ce unii preferă să citească o carte din când în când, alţii preferă să socializeze pe internet, sau să iasă în oraş. Localurile din Sighet sunt în permanenţă pline de adolescenţi, în timp ce bibliotecile şi librăriile sunt vizitate din ce în ce mai rar.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.