SIGHET: Iubitorii de animale sunt invitaţi mâine la adăpostul de câini de pe strada Nicolae Titulescu pentru a adopta un patruped

SIGHET:  Iubitorii de animale sunt invitaţi mâine la adăpostul de câini de pe strada Nicolae Titulescu pentru a adopta un patruped

Iubitorii de animale din Sighet sunt invitaţi mâine, începând cu ora 09:00, la adăpostul de câini de pe strada Nicolae Titulescu, pentru a adopta un patruped. Dat fiind faptul că mâine se sărbătoreşte Ziua internaţională a câinilor fără stăpân, municipalitatea a decis să marcheze acest eveniment printr-o zi a porţilor deschise la adăpost.
Sighetenii vor avea astfel ocazia de a-şi alege un animal pe care să-l ia acasă. Au de unde alege, întrucât în momentul de faţă la adăpost se numără peste 100 de câini, 72 dintre aceştia fiind adunaţi recent de pe străzile municipiului. Reprezentanţii adăpostului de câini fac un apel către toţi sighetenii şi îi invită să facă acest gest, într-o zi cu o semnificaţie aparte cum este cea de mâine. Totodată aceştia trebuie să îşi asume răspunderea pentru animalul luat acasă. Procedeul de adopţie este unul cât se poate de simplu.
„Mâine, fiind Ziua internaţională a câinilor fără stăpân, facem un apel către sigheteni să vină în adăpost şi, dacă pot, să adopte un câine. Trebuie să vină cu buletinul, se va întocmi o fişă de adopţie, în care îşi vor asuma exemplarul, ne va indica foarte clar locul unde va fi dus câinele”, a precizat Vasile Simion, medic veterinar.
Sighetenii care doresc să adopte un câine trebuie să ştie că în cazul în care câinele pe care l-au adoptat este găsit din nou în stradă fără stăpân, riscă să fie traşi la răspundere, întrucât există acel act care dovedeşte faptul că şi-au asumat responsabilitatea de a-l îngriji.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.