Sighet: Începe distribuirea ajutoarelor alimentare din partea Uniunii Europene

Sighet: Începe distribuirea ajutoarelor alimentare din partea Uniunii Europene

Veste bună pentru beneficiarii ajutoarelor alimentare Europene. Începând cu data de luni 19 noiembrie, Serviciul Social Sighet dă start distribuirii pachetului alimentar. În premieră anul acesta distribuirea se va face pe categorii sociale, astfel în fiecare zi a săptămânii se vor prezenta la Cantina Socială  pe rând: persoanele cu handicap, penionarii iar la finalul săptămânii şomerii şi beneficaiarii ajutorului social.
În pofida faptului că pachetul cu alimente venit din partea Uniunii Europene nu este complet, din el lipsind uleiul şi mazărea reprezentanţii Serviciului Social Sighet au decis să înceapă distribuirea alimentelor existente deja pe stoc pentru a nu prelungi aşteptarea beneficaiarilor, mai ales că sunt persoane care depind de aceste alimente. Iar pachetul vine numai bine înainte de sărbătorile de iarnă.  Cel mai probabil produsele care lipsesc vor ajunge în Sighet abia la începutul anului 2013. “Nu vom avea  să distribuim toate produsele ne lipsesc uleiul şi mazărea acestea vor fi distribuite la sfârşitul lunii decembrie, începutul lunii ianuarie 2013. În momentul de faţă la nivel naţional nu există aceste produse şi am luat hotărârea să distribuim cele 9 produse existente deja pe stoc” ne-a declarat Georgeta Delescu şeful Serviciului Social Sighet
Primele alimente vor ajunge luni la persoanele cu handicap, marţi şi miercuri sunt pogramaţi pensionarii, joi şomerii iar vineri beneficiarii ajutorului social. Măsura a fost luată pentru a-i scuti pe vărsnici şi pe cei încadraţi în grad de handicap să aştepte la cozi interminabile. Această regulă, însă, va fi valabilă numai 3 săptămâni, urmând ca din decembrie produsele să fie distribuite fără a se ţine cont de categoria socială. “Deosebirea faţă de anii trecuţi este că încercăm pe zile să distribuim alimentele pe categorii de beneficiari. Din experienţa aniilor trecuţi în primele zile se produce o înghesuială foarte mare şi de aceea am stabilit ca luni să distribuim alimentele persoanelor cu handicap, marţi şi miercuri pensionarilor, joi şomerilor, iar vineri beneficiarilor de ajutor social. Rugămintea mea este ca beneficiarii să încerce să respecte programul stabilit” a conchis georgeta Delescu.
La fel ca şi în anii precedenţi distribuirea se va face la Cantina Socială din Str. Andrei Mureşanu Nr.3-5. Beneficiarii se pot prezenta pentru a-şi ridica alimentele, luni, marţi, joi şi vineri de la 8:30 la 14:30 iar miercuri de la 8:30 la 15:30. Interlocutoarea noastră ne-a declarat că în acest an pachetele se vor ridica personal şi doar pe bază de buletin, exepţie vor face persoanele cu handicap ale căror pachete vor putea fi ridicate şi de însoţitorii lor.  Măsura a fost luată pentru a se evita confuziile şi neîtelegerile din anii anteriori
Beneficiarii ajutoarelor comunitare sunt pensionarii cu pensii de până în 400 de lei, persoanele cu handicap, şomerii şi asistaţii social. Faţă de anii trecuţi au apărut două categorii suplimentare de benficiari:pensionarii cu pensii speciale şi şomeri ieşiţi din plată. În municipiul nostru  există 2.998 de beneficiari ai programului comunitar, fiecare persoană care corespunde condiţiilor legale având dreptul să primească 15 kilograme de făină, 8 kilograme de orez, 7 litri de ulei, 5 kilograme de mălai, 3 kilograme de zahăr, 2 kilograme de fasole, două cutii de mazăre, 2 cutii bulion,  2 cutii roşii în bulion, 1, 2 kg  paste făinoase şi jumătate de kilogram de biscuiţi.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.