Un echipaj ISU al Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei a fost solicitat să intervină la un incendiu izbucnit la o casă de pe strada Lazu Baciului din Sighetu Marmaţiei.
Pompierii s-au deplasat de urgenta la fata locului cu doua autospeciale cu apa si spuma. Accesul la locuinta a fost destul de dificil, aceasta fiind situata pe o straduta ingusta, greu accesibila. Casa din lemn s-a aprins repede, dar pompierii au intervenit prompt reusind sa stinga incendiul in mai putin de o jumatate de ora. A ars acoperisul aproape in totalitate si o parte din bunurile din casa au fost afectate.
La fata locului s-a deplasat si un echipaj SMURD, care a acordat primul ajutor unei femei care s-a simţit rău, dar din fericire nu s-au inregistrat victime umane. Intervenţia promptă a pompierilor a evitat producerea unei deflagraţii, deoarece în casă se afla o butelie cu gaz, care putea să explodeze. Din fericire aceasta a fost scoasă la timp din casă.
Din primele informaţii se pare ca incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum metalic, care nu era amplasat corespunzător.

Lasa un raspuns