Specialist în ştiinţe umane, Claude Karnoouh, un francez îndrăgostit de România, a lansat la Sighetu Marmaţiei cartea „Epopeea bravului soldat Alexa”, o cronică rimată a Primului Război Mondial. Cartea vorbeşte despre experienţa unui ţăran din Breb trăită în timpul primei conflagrații mondiale.
Claude Karnoouh este profesor invitat la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, însă experienţa sa pedagogică include universităţi precum Sorbona, ori cele din Gand, Belgia, Charlostville, SUA, Urbino, din Italia, sau Elte, din Ungaria. Personalitate recunoscută pe plan european, Claude Karnoouh locuieşte de peste 35 de ani în România.
“Înainte de 1989, printr-o convenţie încheiată între Academia Română şi Academia Franceză, Claude a realizat un stagiu de cercetare în Breb unde a venit consecutiv timp de 15 ani. Rezultatele cercetării le-a valorificat fie în Franţa, prin lucrări ştiinţifice de mare valoare, fie în România, prin lucrări şi articole de referinţă în domeniul antropologiei culturale, sociologiei, etnologiei”, explică etnologul Mihai Dăncuş.
Ideea cărţii „Epopeea bravului soldat Alexa”, o cronică rimată a Primului Război Mondial, s-a născut în 1989, când Claude a descoperit un manuscris al unui ţăran din Breb, Alexa Paul, scris în versuri. O odisee a Primului Război Mondial, care prezintă toate zonele pe care le-a parcurs în război acest ţăran, drama pe care a trăit-o, sentimentele pe care le-a avut în această perioadă şi pe care le-a transpus în versuri. Autorul a tradus aceste versuri în franceză şi a redactat şi un studio din perspectiva antropologiei istorice.
“Claude s-a legat de ţara noastră, de Maramureş, şi prin ceea ce a făcut a răspândit cultura românească, specificul nostru naţional, a făcut cunoscută România şi sub alte aspecte decât cele de suprafaţă, a pătruns adânc în viaţa poporului român, în filozofia existenţială a poporului nostru. A studiat concepţia despre lume şi viaţă în vremuri diferite şi felul cum oamenii încearcă să-şi depăşescă momentele grele”, spune Mihai Dăncuş.
Tot despre un moment de răscruce a vorbit autorul şi la lansarea cărţii. Claude Karnoouh a tras un semnal de alarmă privind metamorfoza la care este supus satul tradiţional maramureşean.
“A dispărut încet-încet claca din satele tradiţionale. Ea era cea care asigura închegarea comunităţii, sentimentul apartenenţei la o comunitate. Unde sunt oamenii acum, domnilor, în Franţa, în Italia, în Spania, unde cei mai deştepţi au înfiinţat mici întreprinderi, iar ceilalţi, mai puţin întreprinzători, au rămas simpli muncitori, necalificaţi, care sunt trataţi ca nişte sclavi! Farmecul a dispărut. Şi aveţi încă o dovadă, şi nu din partea unui străin, uitaţi-vă ce a devenit arhitectura din Maramureş. Aveţi o dovadă că ceva s-a terminat”, susţine Claude Karnoouh.
Stiri de actualitate:
POLIȚIA DE FRONTIERĂ: Acțiuni comune pentru siguranța zonei de frontieră internă
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cea de-a V-a ediție a Concursului Județean de Tăiere a Porcului din Maramureș
SĂRBĂTOARE: Despre credința populară și tradiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril
SIGHETU MARMAȚIEI: Lucrările de punere în siguranță a Podului Abator au fost finalizate
IJJ: Turiști rătăciți în zona Cascadei Cailor, recuperați de jandarmi
ROZAVLEA: Intervenție a pompierilor la o casă cuprinsă de flăcări
EVENIMENT: Valea Marei în identitatea culturală a Țării Maramureșului
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Improjoker, duminică, 8 noiembrie
PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA: Zăcământul hidrotermal Baia Sprie, inclus în lista Siturilor Patrimoniului Geologic recunoscute de Uniunea Internațională a Științelor Geologice
RUGBY: „Stejarii”, învinși de Tonga în Nations Cup
FOTBAL: Început de retur cu derby de Maramureș în Liga 3
SIGHET: Restricții de circulație pentru desfășurarea unor lucrări
SECRETUL din spatele machiajului care rezistă ore întregi
VOLEI: Știința Explorări, în căutarea primei victorii din campionat
HALLOWEEN ÎN ALERGARE, în Parcul Central din Baia Mare
ISU MARAMUREȘ: Muniție rămasă neexplodată, distrusă de pompieri
TÂRGU LĂPUȘ: Casă cuprinsă de flăcări
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 6 noiembrie în Baia Mare
VIDEO: Cupa Balcanică 2026 la Taekvon-do ITF se va desfășura la Baia Mare
SIGHET: „Epopeea bravului soldat Alexa”, cartea unui francez îndrăgostit de România

Lasa un raspuns