Centrul Europe Direct din cadrul Fundației CDIMM Maramureș organizează concursul de desen „Eu trăiesc sănătos”, dedicat copiilor din județ. Concursul are ca obiective promovarea unui stil de viață sănătos, dezvoltarea creativității și simțului artistic, precum și stimularea spiritului competițional în rândul copiilor și elevilor.
Concursul se adresează copiilor de grădiniţă și elevilor din ciclul primar, gimnazial şi elevilor din ciclul liceal. Participanții la concurs vor realiza un desen sau o pictură cu temele alimentație sănătoasă, activități sportive, activități sociale și voluntariat, viață de familie armonioasă, mediu curat și protejarea resurselor. Lucrările pot fi realizate și în echipe din 2 copii și un coordonator. Pe fiecare lucrare vor fi menționate datele autorului: numele și prenumele, vârsta, clasa și unitatea de învățământ.
„Desenele şi picturile vor fi predate în original la sediul Centrului Europe Direct Maramureș și în plus, vor fi transmise și în fișier digital, în format jpg nu mai mare de 4 MB, însoțite de Formularul de participare completat. Premii și diplome vor fi acordate pentru lucrările selectate de organizatori, cât și pentru desenele care au primit cele mai multe Like-uri pe Facebook, la toate secțiunile. Toți tinerii înscriși în concurs și profesorii coordonatori vor primi diplome de participare”, spune Margareta Căpâlnean, coordonator proiecte Centrul Europe Direct Maramureş..
Termenul limită de transmitere a lucrărilor este data de 5 mai. Lucrările înscrise în concurs vor fi postate pe 6 mai pe pagina de internet a Centrului Europe Direct și pe pagina de Facebook și vor putea fi votate până pe 7 mai, ora 17:00. Expoziția cu lucrările înscrise în concurs și festivitatea de premiere vor avea loc de Ziua Europei, în 9 mai, în cadrul conferinței ”Împreună în Europa – Unitatea și diversitatea stilului de viață european”, organizată de Centrul Europe Direct Maramureș.
Stiri de actualitate:
POLIȚIA DE FRONTIERĂ: Acțiuni comune pentru siguranța zonei de frontieră internă
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cea de-a V-a ediție a Concursului Județean de Tăiere a Porcului din Maramureș
SĂRBĂTOARE: Despre credința populară și tradiții de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril
SIGHETU MARMAȚIEI: Lucrările de punere în siguranță a Podului Abator au fost finalizate
IJJ: Turiști rătăciți în zona Cascadei Cailor, recuperați de jandarmi
ROZAVLEA: Intervenție a pompierilor la o casă cuprinsă de flăcări
EVENIMENT: Valea Marei în identitatea culturală a Țării Maramureșului
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Improjoker, duminică, 8 noiembrie
PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA: Zăcământul hidrotermal Baia Sprie, inclus în lista Siturilor Patrimoniului Geologic recunoscute de Uniunea Internațională a Științelor Geologice
RUGBY: „Stejarii”, învinși de Tonga în Nations Cup
FOTBAL: Început de retur cu derby de Maramureș în Liga 3
SIGHET: Restricții de circulație pentru desfășurarea unor lucrări
SECRETUL din spatele machiajului care rezistă ore întregi
VOLEI: Știința Explorări, în căutarea primei victorii din campionat
HALLOWEEN ÎN ALERGARE, în Parcul Central din Baia Mare
ISU MARAMUREȘ: Muniție rămasă neexplodată, distrusă de pompieri
TÂRGU LĂPUȘ: Casă cuprinsă de flăcări
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 6 noiembrie în Baia Mare
VIDEO: Cupa Balcanică 2026 la Taekvon-do ITF se va desfășura la Baia Mare
MARAMUREȘ: Centrul Europe Direct din cadrul Fundației CDIMM, organizează concursul de desen „Eu trăiesc sănătos”, dedicat copiilor

Lasa un raspuns