Cu toate că au ţinut o lungă perioadă de post în care au consumat mai mult legume şi fructe, sighetenii au ieşit din nou în căutarea acestora după mesele cu fripturi şi ouă de care au avut parte în perioada sărbătorilor pascale. Încă de dimineaţă în piaţa agroalimentară din Sighetu Marmaţiei au apărut şi primii cumpărători.
Deşi cumpărători au fost, nu toţi comercianţii au fost însă norocoşi să îşi vândă produsele.
„Vine lumea, dar nu prea au cumpărat, la mine a fost mai slăbuţ acum după Paşti. După atâta carne ar trebui să treacă pe legume, că astea sunt sănătose, marcă proprie, dar astăzi am avut puţini cumpărători”, a spus un comerciant.
„Cumpără nişte salată, ceapă, eu am avut cumpărători, pentru că până acum oamenii au mancat carne, iar de acum o să mănânce supă”, a spus o vânzătoare.
Şi cei aflaţi la cumpărături susţin că aveau nevoie de o mancare mai uşoară după atâtea preparate din carne pe care le-au consumat de sărbători.
„Am venit acum după Paşti, am cumpărat morcovi, mere, salată, pâine. După atâta carne, trebuie să mâncăm mai sănătos, să mâncăm un pic de supă”, a spus o sigheteancă.
Chiar dacă astăzi au fost clienţi la fel ca într-o zi obişnuită, comercianţii din piaţă nu au fost într-un număr foarte mare, însă e de aşteptat ca începând de mâine mesele să fie din nou pline cu tot felul de bunătăţi pentru sigheteni.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
SIGHET: După mesele îmbelşugate de Paşti, clienţii din piaţă se orientează din nou spre legume şi fructe

Lasa un raspuns