SIGHET: Doi mari artiști au fost prezenți sâmbătă în municipiu

SIGHET: Doi mari artiști au fost prezenți sâmbătă în municipiu

 Grigore Leșe și-a lansat sâmbătă la Sighetu Marmației cartea intitulată ”Acum știu cine sunt”, un volum care cuprinde povești și întâmplări ale artistului de-a lungul timpului. Rapsodul nu a venit singur, ci însoțit de un bun prieten al său, naistul Gheorghe Zamfir.
Zeci de sigheteni au fost prezenți la eveniment. Au venit să-i asculte pe cei doi, să învețe din experiența lor de viață și să retrăiască alături de ei momente remarcabile. Întrebați ce anume i-a îndemnat să participe la întâlnire, sighetenii au răspus: ”Grigore Leșe este pentru noi un artist nemaipomenit, un om deosebit și o personalitate demnă de tot respectul. Nu ratăm nicio ocazie de a ne afla în preajma lui”. La plecare, o sigheteancă ținea strâns la piept volumul proaspăt lansat la Sighet al artistului. Și nu a fost singura. Zeci de cărți s-au vândut sâmbătă, după lansare, semn că Grigore Leșe va fi prezent în continuare nu doar în sufletul ci și în casa sighetenilor.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.