Ziua Mondială a Sănătăţii este marcată pe data de 7 aprilie de mai bine de 60 de ani. Această zi reprezintă pentru întreaga lume oportunitatea de a se concentra asupra unei probleme de sănătate publică prioritară la nivel global în viziunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. România sărbătoreşte şi ea această zi, prin diferite acţiuni de conştientizare a cetăţenilor asupra importanţei acestui aspect în viaţa fiecăruia.
Când vine vorba despre medicii din ziua de astăzi, părerile sunt împărţite. Există oameni care apreciază modalitatea în care sunt trataţi atunci când se prezintă la medic, dar sunt şi alţii care consideră că s-ar putea mai mult de atât. Cu toţii admit însă că halatele albe sunt cele care au grijă de viaţa lor şi de care depinde siguranţa zilei de mâine din punct de vedere al sănătății.
„Am o părere bună de medicii şi sunt mulţumită de serviciile medicale pe care le primesc”, spune o sigheteancă.
„Sunt destul de mulţumită de serviciile medicale având în vedere că nu prea au nici bani suficienţi alocaţi. Eu am lucrat în sănătate, am fost asistentă medicală. În prezent sunt pensionară, merg la medicul de familie şi pot să spun că sunt mulţumită”, declară o altă sigheteancă.
„Unde merg eu, medicii sunt foarte buni. Îmi acordă tratamentul necesar, merg înainte cu viaţa astfel că sunt mulţumită. Întotdeauna sunt servită la timp”, admite o femeie.
„Nu sunt prea mulţumit, dar sunt convins că fac şi ei ce pot, ţinând cont de banii pe care îi primesc de la stat. Nu le putem cere să facă mununi când nu sunt bani, dar e posibil să se mai îndrepte situaţia. Cândva am lucrat la Salvare, dar văd eu că ar trebui făcute mai multe, dar atâta se poate”, a declarat un bărbat.
„Nu sunt foarte mulţumit, deoarece consider că nu li se dă un interes sporit pacienţilor, chiar dacă sunt asiguraţi. Pe bani e altă problemă şi cred că se rezolvă serviciile mai uşor. În rest trebuie să aştepţi ca să faci un tomograf sau un RMN, să stai luni de zile ca să aştepţi pentru ca să-ţi deconteze, deci e un pic de lucrat la sistemul sanitar”, explică un bărbat.
„Nu sunt mulţumită, categoric. Ne-au luat tot ce am avut. Nici condiţii de spitalizare nu sunt, nici consultaţie şi nu se lucrează din inimă. Cred că ar trebui să ne întoarcem înapoi la izvoarele noastre, să fie cinstiţi şi drepţi şi să trateze omul din adâncul sufletului”, precizează o femeie.
„Până o să mergi la medic liniştit, cu sufletul curat, fără să fii ameninţat că fără şpagă nu-ţi face nimic, ce să mai comentez? Dacă te duci, cel puţin la nivel de Sighet sau Maramureş, dacă nu ungi roata, scârţâie rulmentul. Într-adevăr, nu au salarii cum ar trebui să aibă un medic, pentru că au totuşi o răspundere”, este de părere un bărbat.
În fiecare an Organizaţia Mondială a Sănătăţii propune o temă care să sensibilizeze cetăţenii prin diverse campanii. Tema pentru Ziua Mondială a Sănătății 2015 este Siguranța Alimentaţiei.

Lasa un raspuns