SIGHET: De luni începe Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

SIGHET: De luni începe Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

 Credincioşii ortodocşi vor intra de luni în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Acesta precede sărbătoarea comună a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel de pe data de 29 iunie. Cunoscut şi sub numele de Postul Sâmpetrului, acesta a fost declarat drept cel mai uşor post din timpul anului.

În trecut, acest post era numit Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care au ajuns la sfinţii apostoli. Primele atestări ale acestui post datează din secolul IV d.Hr., fiind consemnate în Constituţiile Apostolice. Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel nu are o dată fixă, deoarece se stabileşte în funcţie de data în care cade sărbătoarea Paştelui. Înaltele feţe bisericeşti spun că acest post este un bun prilej de înălţare a sufletului. El are legătură cu Paştele şi cu Pogorârea Duhului Sfânt. În acest post nu se consumă lapte, ouă şi carne. Sâmbătă şi duminică, credincioşii vor avea dezlegare la peşte.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.