Faptele bune făcute înaintea sărbătorii Învierii Domnului continuă, de această dată prin iniţiativa unor copii de la grădiniţa numărul 9 din Sighetu Marmaţiei. Aceştia au adunat mai multe produse pe care, cu ajutorul preotului paroh de la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, le vor împărţi persoanelor nevoiașe.
„Este o acţiune din cadrul proiectului „Bucuria de a dărui”, este un proiect cu scop caritabil pe care îl facem împreună cu părintele paroh Paul Ioan Tomoiagă, în urma povestioarelor făcute de către preot în faţa copiilor, despre milostenie, copiii şi părinţii au fost deschişi să ofere celor nevoiaşi un zâmbet şi bucurie de sfintele sărbători pascale. Campania a fost anunţată săptămâna trecută, iar în două-trei zile am reuşit să le strângem, părinţii fiind foarte deschişi la această acţiune”, a spus educatoarea Maria Tiran.
Preotul care slujeşte în cadrul Catedralei Ortodoxe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” este încântat de faptul că din ce în ce mai multe persoane îi ascultă sfaturile şi îşi întorc faţa spre semenii lor nevoiaşi.
„Este o acţiune minunată pentru că, de când sunt mici, copiii trebuie să deprindă bucuria de a dărui, nu numai de a primi. Avem un număr de familii de la noi din parohie pe care le-am monitorizat de-a lungul anilor, le avem în grijă şi sunt familii cu copii care sunt deosebiţi, însă şi cu probleme sociale deosebite, dar sunt receptivi la orice şi frecventează şi biserica”, a spus preotul paroh Ioan Paul Tomoiagă.
Vor fi ajutate şi familiile cu care au în grijă şi copii cu probleme de sănătate. În prima fază va fi ajutată o femeie învărstă care este văduvă şi bolnavă însă trebuie să aibă grijă fiul ei care este imobilizat la pat, iar o altă prioritate este cazul unui tânăr care în timp ce se afla la muncă a căzut de pe o schelă, iar în urma accidentului a rămas paralizat.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
SIGHET: Copiii de la Grădinița nr. 9 îi ajută pe nevoiași

Lasa un raspuns