De la 1 aprilie, sistemul de sănătate funcţionează după noi reguli. Contractul-cadru a suferit modificări care vizează, printre altele, creşterea numărului consultaţiilor medicale de specialitate într-un trimestru, dublarea numărului consultaţiilor la domiciliu ce pot fi acordate lunar de către medicii de familie, dar şi modificări în ceea ce priveşte serviciile medicale de prevenţie sau administrare a tratamentelor în timpul programului de lucru în cabinet.
Modificările au fost impuse de către Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Acestea reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale şi normele metodologice de aplicare în anul 2015. Scopul a fost acela de a asigura un acces mai bun al pacienţilor la serviciile medicale, dar şi disciplina contractuală în sistemul de sănătate publică. Astfel numărul maxim de consultaţii la domiciliu ce pot fi acordate lunar de către medicul de familie a crescut de la 21 la 42. Totodată, ca serviciu adiţional acordat de medicul de familie a fost introdusă şi spirometria, care permite măsurarea funcţiei pulmonare ale pacientului. La capitolul consultaţii de planificare familială a fost introdusă evaluarea şi monitorizarea statusului genito-mamar şi tratamentul complicaţiilor, dat fiind faptul că numărul consultaţiilor de planificare familială a crescut de la an la an. De asemenenea, noul contract-cadru mai prevede şi alte proceduri şi tratamente care au fost introduse şi care au intrat în aplicare de la 1 aprilie.
Stiri de actualitate:
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
MARAMUREȘ: Care sunt schimbările din sistemul de sănătate introduse din această lună

Lasa un raspuns