SIGHET: Copiii de la Centrul Multifuncţional din Sighet au primit azi "primăvara în suflet"

SIGHET: Copiii de la Centrul Multifuncţional din Sighet au primit azi "primăvara în suflet"

Copiii de la Centrul Multifuncţional din Sighet au primit primăvara în suflet printr-un spectacol organizat astăzi împreună cu colegii de la Centrul Familial Bradului, Centrul Familial „Ştefan cel Mare”, „AXA” şi „Iuliu Maniu” De la sărbătoare nu au lipsit nici bunii lor prieetni, grupul de voluntari de la Asociaţia SOS Bambini din Italia, care nu au venit cu mâna gooală, ci cu noi proiecte pentru copiii aflaţi în centrele de plasament.  Copiii de la Centrul Multifuncţional din Sighet, cei de la Centrul Familial Bradului, Ştefan cel Mare, Axa şi Iuliu Maniu au primit  primavara în sufletele lor, oferind un  spectacol de dansuri moderne, poezii, cântece si jocuri populare tradiţinale. Toate momentele pregătite de copii le-a adus acestora şi spectatorilor bucurie pe feţe şi emoţie în suflete. La sărbătoare de azi au fost prezenţi şi şapte voluntari de la Asociaţia SOS Bambini din Italia, vechi parteneri ai Centrului Muştifuncţional din Sighet, dar şi prieteni de nădejde. Au venit să întâmpine primăvara alături de copiii sigheteni, dar au venit pregătiţi cu noi proiecte educaţionale realizate de voluntarii italieni.Unul dintre proiectele pe care ni le-a prezentat, este un program educaţional “Acesta sunt eu”, care este de fapt un ghid informativ pentru educatori. Acest Ghid face parte dintr-un proiect născut în Italia din dorinţa Centrului CAF (Centrul de ajutor pentru copilul maltratat şi familia în criză) în colaborare cu Carhusia, editură cu o bogată experianţă în proiecte pe teme dificile şi specializată în activitatea editorială pentru copii. Proiectarea şi realizarea acestuia reprezintă fructul dorinţei de a construi împreună un instrument de ajutor pentru copii în prevenirea tuturor situaţiilor de abuz şi maltratare. Cum? Făcând să crească în cei mici stima de sine şi gradul de conştientizare a propriilor sentimente şi emoţii.  Viorica Zlati, directorul Cetrului Multifuncţional este recunoscătoare voluntarilor italieni, pe care îi preţuieşte sincer atât pentru faptele şi proiectele lor, dar şi pentru caracterul lor deosebit. Una dintre voluntarele de la SOS Bambini a reuşit să aducă zâmbetul în sufletul unei fetiţe dintr-un centru de plasament, pe care a găzduit-o o perioadă în Italia. Fetiţa s-a întors acasă mai optimistă, cu speranţă în suflet. Se bucură când e sărbătoare, se bucură când primesc atenţia celor din jur, se bucură când li se acordă sprijin. Cu toţii putem face asta. Cu toţii putem dărui un zâmbet unui copil din centrele de plasament.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.