200 pachete cu tigari de provenienta ucraineana au fost descoperite in aripile din spate ale unui autoturism de teren inmatriculat in Cehia. La volanul acestuia se afla un barbat in varsta de 41 de ani avand dubla cetatenie, romana si ucraineana. Valoarea estimata a tigarilor este de 860 lei.
Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Sighet au descoperit in seara zilei de 9 martie in jurul orei 22 intr-un autoturism de teren care circula dinspre Ucraina inspre Romania 200 pachete de tigari de provenienta ucraineana. Fapta savarsita reprezinta sustragerea produselor accizabile de la controlul vamal si a fost sanctionata contraventional de inspectorii vamali cu amenda de 8.000 lei. Aceasta a fost achitata pe loc, iar intreaga cantitate de tigari a fost confiscata. Suma de 8.000 lei, reprezentand amenda vamala, va fi virata in contul Primariei Sighetu Marmatiei.

Lasa un raspuns