SIGHET: Aproape 100 de solicitări pe zi în ceea ce priveşte cardul european de sănătate. Află care este motivul

SIGHET: Aproape 100 de solicitări pe zi în ceea ce priveşte cardul european de sănătate. Află care este motivul

Din ce în ce mai multe solicitări pentru cardul european de sănătate. În ultima perioadă, în judeţul Maramureş, numrul acestora a ajuns chiar la 80 pe zi. Sighetenii care doresc un astfel de card nu trebuie să se deplaseze la Baia Mare, pentru că şi la Sighetu Marmaţiei există un oficiu.
Deşi cardul european de sănătate nu este obligatoriu, zeci de maramureşeni solicită un astfel de card în fiecare zi. Cei care doresc să plece în străinătate şi au nevoie de un card european de sănătate, trebuie să ştie că acesta se eliberează la 10 zile după solicitare, iar în cazul în care au nevoie urgentă, atunci vor primi o adeverinţă care înlocuieşte cardul. Sighetenii trebuie să ştie că pot să-şi depună cererile pentru cardurile europene de sănătate chiar în municipiu.
“Şi la Sighetu Marmaţiei avem un oficiu. Este un reprezentant cu care lucrăm prin e-mail-uri sau telefoane. Sighetenii trebuie să ştie că nu trebuie să facă un drum la Baia Mare şi pot să primească un card european sau un înlocuitor de card, în cazul în care se grăbesc”, explică Viorel Deghid, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate, Maramureş.
Reprezentanţii insituţiei spun că este bine ca sighetenii să aibă acest card de sănătate. De pildă în cazul în care sunt implicaţi într-un accident rutier în străinătate sau se confruntă cu alte problem grave de sănătate, atunci cheltuielile de spitalizare vor fi suportate exclusiv de statul român. Numărul mare de solicitări pentru cardul european de sănătate este datorat faptului că tot mai mulţi sigheteni merg în această perioadă în vacanţe în Europa.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.