SIGHET: Absolvenţii Liceului Regele Ferdinand şi-au luat adio de la anii de liceu

SIGHET: Absolvenţii Liceului Regele Ferdinand şi-au luat adio de la anii de liceu
Absolvenţii claselor terminale de la Liceul Pedagogic Regele Ferdinand din Sighetu Marmaţiei şi-au luat azi la revedere de la anii de liceu. Au colindat holurile şi clasele instituţiei de învăţământ cântând Gaudeamus Igitur şi alte cântece specifice absolvirii. Apoi a urmat ultimul lor curs. Acesta a avut loc la Sala George Enescu din oraş, acolo unde a fost strigat pentru ultima dată catalogul. Pe absolvenţi îi aşteaptă o nouă etapă grea, examenul de bacalaureat şi admiterea la facultate.
"Ne-am întâlnit într-o toamnă târzie, când frunzele moarte cădeau pe alei
Timpul a  trecut de atunci în neştire şi nu vom mai fi liceeni"
Aşa au răsunat azi culoarele liceului Regele Ferdinand. Elevii au colindat toată instituţia, arătând cu mândrie tuturor că sunt absolvenţi. Cu emoţie şi teamă oarecum ne-au mărturist că cei patru ani de liceu au reprezentat pentru ei cea mai frumoasă perioadă a vieţii lor. Au cules bucurii, au legat prietenii, iar acum le vine greu să se despartă de profesori, de colegi, de liceul lor drag. Pentru fiecare dintre ei începe o nouă etapă a vieţii.
"Sunt foarte emoţionată, sunt împlinită de ce am realizat până acum şi cu siguranţă oriunde voi merge voi duce mai departe numele liceului" a spus cu emoţie Borodi Diana, şefă de promoţie.
Ştiu de pe acum ce vor să facă pe viitor. Se gândesc să urmeze o facultate, mulţi dintre ei vor îmbrăţişa meseria de dascăl şi vor îndruma la rândul lor alte generaţii de elevi.
De abolvenţii de azi sunt mândri şi profesorii, cei care ani de-a rândul i-au îndrumat, i-au învăţat şi le-au mai dat şi câte o notă proastă atunci când meritau. Conducerea liceului a ţinut să-i felicite pe toţi pentru reuşita de până acum şi le-au urat tuturor mult success pe mai departe.
A urmat apoi o festivitate solemnă, sala George Enescu fiind plină la refuz de părinţi, prieteni, fraţi veniţi să-i aplaude pe absolvenţi. Ultima strigare a catalogului a fost un moment emoţionant pentru toţi, atât pentru elevi cât şi pentru diriginţii acestora.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.