SIGHET: A intrat neobservat în incinta spitalului, s-a îmbrăcat în halat alb şi a sustras mai multe bunuri aparţinând pacienţilor

SIGHET: A intrat neobservat în incinta spitalului, s-a îmbrăcat în halat alb şi a sustras mai multe bunuri aparţinând pacienţilor

  Un bărbat în vârstă de 27 ani din Sighet a ajuns după gratii după ce poliţiştii au dovedit că acesta este făptaşul unei tâlhării ce a avut loc în urmă cu aproximativ două săptămâni. Hoţul a acţionat în incinta Spitalului Municipal Sighet, unde pe parcursul a mai multor zile, deghizat în asistent medical a furat mai multe telefoane şi portofele din saloanele pacienţilor.

Bărbatul a acţionat într-un mod extrem de inteligent.  Intra în spital în timpul orelor de vizită când se pare că paznicii nu îi legitimează pe toţi cei care intră în instituţie. Alegea o secţie unde să acţioneze, se strecura înăuntru şi aştepta lăsarea serii. De fiecare data când a acţionat respectiv data de 6, 11 şi 18 noiembrie a sustras din dulapul cadrelor medicale un halat alb  cu ajutorul căruia reuşea să treacă aproape neobservat. Bărbatul a  tâlhărit pacienţii secţiei de Chirurgie, Boli Contagioase, Maternitate,  Ortopedie şi ORL unde într- un final la sesizarea cadrelor medicale a fost prins de către paznicii spitalului.
,,Am fost sesizaţi prima dată de către pacienţi că le-au dispărut din lucrurile personale în data de 6 noiembrie. De la acea dată am intensificat paza în spital, avem câte doi paznici pe tură, însă individul a reuşit  să ne păcălească şi să se strecoare în instituţie.  L-am prins abia în data de 18 noiembrie când personalul medical de la Ortopedie după ce l-a observat îmbrăcat în halat alb şi-a dat seama că nu face parte din angajaţii secţiei şi a fost anunţat imediat paznicul şi poliţia” a declarat Vasile Pop resposabilul Serviciului de Pază din Spitalul Sighet
Judecătoria Sighetu Marmaţiei a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile a bărbatului în vârstă de 27 ani, după ce oamenii legii au reuşit să-l identifice şi să dovedească că el este autorul furtului comis în incinta spitalului municipal.
Poliţiştii au stabilit că bărbatul este autor şi al altor infracţiuni de furt rămase cu autori neidentificaţi comise pe raza municipiului. Magistraţii au decis schimbarea încadrării juridice a faptei comise în incinta unităţii spitaliceşti din furt în tâlhărie, astfel că Sergiu va răspunde penal pentru tâlhărie şi furt calificat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.